You are here:

Dnipro-1 şi FC Oleksandriya au jucat cel mai lung meci din istoria campionatului Ucrainei, după ce sirenele de raid aerian au provocat întârzieri şi întreruperi

Dnipro-1 şi FC Oleksandriya au jucat cel mai lung meci din istoria campionatului Ucrainei, după ce sirenele de raid aerian au provocat întârzieri şi întreruperi
Comentarii

Echipele ucrainene de primă ligă Dnipro-1 şi FC Oleksandriya au disputat cel mai lung meci din istoria campionatului, partida încheindu-se după patru ore şi 36 de minute de la start, în urma mai multor avertismente de raid aerian, relatează BBC.

Meciul de luni, disputat pe Dnipro Arena din oraşul Dnipro din estul Ucrainei, a început cu 15 minute întârziere din cauza unei sirene de raid aerian. Echipa gazdă a preluat conducerea în minutul 34, dar jucătorii au fost scoşi din nou de pe teren la începutul reprizei secunde.

Oleksandriya a marcat la scurt timp după reluarea partidei - doar pentru ca golul să fie anulat de VAR după o oră de întârziere cauzată de o altă sirenă. Cu un minut înainte de finalul timpului regulamentar, meciul a fost amânat pentru încă o oră şi jumătate în urma unei alte alerte de raid aerian.

Victoria cu 1-0 în acest meci, care a început la ora locală 17:15 şi s-a încheiat aproape de ora 22:00, o plasează pe Dnipro-1 pe locul doi în prima ligă ucraineană.

Fundaşul gazdelor, Eduard Sarapiy, a declarat pe site-ul clubului că echipa sa era disperată să termine meciul.

"Acesta este primul meci atât de lung pentru noi şi se putea termina prost pentru noi. Am vrut să jucăm tot meciul. Am intrat pe teren şi am încercat să terminăm meciul doar prin victorie", a spus el.

Liga ucraineană de fotbal a precizat pentru BBC că a fost cel mai lung meci din istoria sa.

"Meciul a durat patru ore şi 36 de minute, un nou record. Precedentul cel mai lung meci a fost cel din sezonul trecut dintre FC Rukh şi FC Metalist, care a durat patru ore şi 27 de minute. Motivul a fost acelaşi - o sirenă de raid aerian", a precizat liga.

Deşi Dnipro se află la o ceva distanţă de linia frontului, un bărbat vârstnic ar fi fost ucis într-un atac aerian rusesc în regiune cu o zi înainte de meci.

Afla mai multe despre: dniprooleksandriyaucraina 

viewscnt
Articole similare