România va juca ”finala” cu Elveţia pentru primul loc în grupa I din preliminariile EURO 2024, iar primul ”11” ales de selecţionerul Edi Iordănescu a fost analizat de expertul Orange Sport, Basarab Panduru.
Tricolorii au nevoie de cel puţin un punct pentru a termina calificările pe primul loc, chiar peste adversara de astăzi.
Panduru: ”A zis să mai încerce cu nişte jucători”
Iar Edi Iordănescu a mizat pe o echipă de start inedită, cel puţin de la mijloc în sus, acolo unde a efectuat mai multe modificări faţă de partida cu Israel, în urma căreia ”tricolorii” şi-au asigurat prezenţa la EURO 2024.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Iar alegerile făcute de selecţioner în privinţa primului ”11” au fost dezbătute şi în studioul Orange Sport, acolo unde expertul Basarab Panduru a punctat diferenţele existente între jucătorii de pe aceeaşi poziţie în teren.
”Pare că e mulţumit cu calificarea şi a zis să mai încerce cu nişte jucători. Moruţan, doar rezervă, Cicâldău şi el cam tot pe acolo. Cred că vrea să-i vadă pe toţi, deşi tu trebuie să nu pierzi ca să (n.r. termini pe primul loc).
La mijloc, în afară de Stanciu, toţi nu sunt titulari. Moruţan nu poate să joace niciodată în faţa lui Ianis şi nici Cicâldău şi Marius Marin în faţa lui Stanciu. Eu zic că e diferenţă mare între Răzvan Marin şi Cicâldău”, a declarat Panduru, la Orange Sport.
Echipa de start a României pentru meciul cu Elveţia: Moldovan - Raţiu, Drăguşin, Burcă, Bancu - M. Marin, Stanciu, Cicâldău - Coman, Alibec, Moruţan
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Cât despre echipa de start a Elveţiei, Basarab Panduru a avut o reacţie categorică.
”E un prim 11 foarte slab. Elveţia cred că e cea mai slabă echipă din urna 1. Nu dai pe nimeni mai mult 20 de milioane, hai să zicem 30. Primul ăsta 11 mi se pare foarte slab”, a adăugat analistul Orange Sport.
Echipa de start a Elveţiei: Mvogo – Elvedi, Akanji, Okafor, Xhaka-cpt., Rodriguez, Garcia, Vargas, Ndoye, Aebischer, Shaqiri
- Citește și
- "Această generaţie poate fi cea mai bună din ultimii 20 de ani". Speranţa lui Burleanu pentru naţionala lui Edward Iordănescu
- Transfer de amploare pentru titularul României. Când este anunţată mutarea. ”Îmi e frică, dar eu sper să plece după ce devenim campioni”
- Burleanu i-a surprins pe toţi din FRF după calificare! "În loc să fiu bucuros şi să nu mă duc la serviciu, ne-a chemat la federaţie". Ce s-a întâmplat la sediu
Afla mai multe despre: echipa nationala, romania, edi iordanescu, basarab panduru