Edi Iordănescu a negat orice conflict existent între el şi Valentin Mihăilă după meciul cu Belarus.
Edi Iordănescu dezminte existenţa unui conflict între el şi Valentin Mihăilă: „O invenţie! Nu înţeleg de ce nu sunt tratat cu respect”
Deşi în presă au apărut informaţii conform cărora Mihăilă şi Moruţan au fost nemulţumiţi de statutul lor la echipa naţională, atât Federaţia, cât şi Edi Iordănescu au ţinut să precizeze că nu s-a pus problema de aşa ceva.
„N-am avut nici cel mai mic incident aici. Am câştigat organizare defensivă, nu produc adversarii, nu primim goluri, sunt lucruri de pus la punct. Am convingerea că naţionala poate merge la un nivel şi mai sus.
Nu înţeleg neadevăruil şi nu înţeleg de ce în unele cazuri nu sunt tratat cu respect. De 15 ani sunt în meserie, parcurgând toate etapele fireşti, din Liga 3. Am câştigat trofee, am făcut lucruri foarte bune, am muncit în condiţii grele, am oferit respect opiniei publice şi presei. Am fost deschis la dialog, comunicare. Când apare în spaţiul public un subiect care nu are legătură cu adevărul, e deranjant.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Am văzut discuţii despre o problemă între mine şi Răzvan Marin, care n-a existat. A apărut speculaţia cu Florinel Coman, nimic n-a avut legătură cu ce a apărut. Acum vine invenţia cu Mihăilă, iar dacă vreţi să clarificăm, mă aveţi în faţă.
Eu l-am solicitat pe Vali (n.r. Mihăilă) cu 5 min să vină mai devreme afară, terminasem şedinţa. Am avut o discuţie cu el, că Vali a avut probleme la genunchi. Până la 11 noaptea am aşteptat să luăm o decizie finală, până să dăm lista la UEFA, iar dialogul a fost să ne transmită dacă simte vreo problemă la genunchi.
El ştia că nu poate avea parte de multe minute. Peste 3 zile i-am spus că urmează meciul cu Andorra, apoi o lună decisivă. Nu i-am făcut o promisiune că va juca, cum nu i-am făcut niciunui jucător. La finalul jocului n-a fost nicio problemă în vestiar, doar tristeţe. Nu s-a pus problema ca sufletul mare al lui Moruţan să pună vreo problemă.
Cred că a fost neinspiraţie din partea lui Vali cu tricoul, dar i-am spus lui Deian. Printre primele contacte, adversarul i-a rupt tricoul. Nu a realizat şi a făcut acel gest, când a rupt tricoul. E un român adveărat, cu mult talent, pe care-l aştept să joace mai mult la Parma”, a declarat Edi Iordănescu la conferinţa de presă premergătoare meciului cu Andorra.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: edi iordanescu, valentin mihaila, echipa nationala