Antrenorul formaţiei Universitatea Craiova, Eugen Neagoe (55 de ani), a vorbit despre situaţia lui Andrei Ivan (26 de ani), după ce s-a scris că este accidentat şi ar fi indisponibil pentru duelul cu FCSB.
Universitatea Craiova trece printr-o perioadă bună în play-off, iar următoarea adversară este FCSB.
Meciul va avea loc duminică, 30 aprilie, de la ora 21:00, în direct pe Orange Sport 1 şi Orangesport.ro.
Eugen Neagoe, detalii de ultimă oră despre Andrei Ivan: ”Noi nu procedăm ca alţii, să aruncăm fumigene”
În cadrul conferinţei de presă premergătoare partidei, Eugen Neagoe a vorbit despre starea fizică a lui Andrei Ivan, după ce ar fi apărut informaţii conform cărora ar fi fost accidentat.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Antrenorul formaţiei oltene a dat asigurări că jucătorul nu are niciun fel de problemă medicală şi este apt pentru duelul de pe ”Ion Oblemenco”.
Totodată, Neagoe nu a ratat momentul de a arunca noi săgeţi către rivalii din play-off.
”La Ivan a fost o problemă minoră, este în lot pentru meciul de mâine. Fanii să stea liniştiţi, noi nu procedăm ca alţii, să aruncăm fumigene cum să făcea pe vremuri”, a declarat Neagoe, înainte de meci.
Indiferent dacă Andrei Ivan va juca sau nu, FCSB a anunţat că are temele făcute cu privire la disputa din Bănie.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: neagoe, ivan, craiova fcsb