EXCLUSIV | Marilu Lucescu, fascinată de fotbal şi istorie: "Ştiam că bunicul e un antrenor bun". Merge la meciurile tatălui său, la Salonic: "Îmi place mult"

Marilu Lucescu, nepoata selecţionerului naţionalei României, Mircea Lucescu şi fiica lui Răzvan Lucescu, antrenorul celor de la PAOK Salonic, a povestit cum trăieşte fotbalul, dar şi despre pasiunile sale din afara sferei sportului.

Născută într-o familie care trăieşte fotbalul la maxim, Marilu Lucescu a avut o atracţie către sport încă din perioada şcolii generale.

"Da, aşa este. Am practicat fotbalul o perioadă scurtă în şcoala generală. M-am înscris la şcoală, erau activităţi desfăşurate după program şi m-am alăturat colegilor. Nu mai ştiu exact cât a durat totul.", a povestit Marilu Lucescu, pentru Orange Sport.

Fiica antrenorului celor de la PAOK, Răzvan Lucescu, a dezvăluit cum trăieşte atât meciurile echipei naţionale cât şi partidele disputate de formaţia din Salonic.

Marilu Lucescu: "Îmi place foarte mult pe stadionul din Salonic"

"Da, atunci când avem ocazia mergem pe stadion, mai ales când ajungem la Salonic, în vizită la părinţii mei. Încercăm să prindem câte un meci bun acasă. Şi când Naţionala a jucat la Bucureşti, am fost la toate meciurile.

(n.r. Cum trăieşte meciurile) Cu mult entuziasm, dar şi cu o doză de anxietate. Avem grijă de ei, ne gândim la cum s-ar simţi în cazul unui rezultat negativ. Vrem să-i susţinem, asta este ideea, dar ne facem griji pentru ei. Da, categoric. Mă ridic în picioare, mai strig, mă bucur la goluri. Îmi exprim emoţiile.

Este frumos, dar aduce şi presiune. Simţi nevoia să demonstrezi că şi tu poţi face ceva. De multe ori am senzaţia că oamenii îşi fac o părere despre mine doar pe baza numelui. A trebuit să învăţ să gestionez şi acest lucru.

Când tata şi bunicul se întâlnesc se vorbeşte mult despre fotbal. Cu noi, mai puţin. Noi nu intrăm în aceste discuţii. (n.r. Dorinţa oamenilor de a-şi face selfie-uri cu Răzvan pe stradă) Este controlată, dar la Salonic nu mi s-a părut exagerată sau deranjantă. Oamenii sunt foarte civilizaţi.

Mie oraşul îmi place enorm. Este istoric, foarte frumos, se mănâncă bine. Cred că ei transmit faptul că se simt bine acolo şi că le place să trăiască în acel oraş, iar asta ne face şi pe noi să ne simţim bine.

Îmi place foarte mult pe stadionul din Salonic. Atmosfera este impresionantă. De fiecare dată mi se face pielea de găină când intru şi tot stadionul este în picioare, cu artificii. La începutul fiecărui meci intră un om pe teren care bate o tobă şi se creează o mică coregrafie între el şi fanii din tribune. Nu ştiu exact cine este, dar este prezent la toate meciurile de acasă. Este extrem de emoţionant.", a continuat Marilu.

Marilu Lucescu a vorbit şi despre pasiunea ei pentru istorie, dar şi despre subiectele preferate pe care le-a abordat în acest domeniu.

"Din totdeauna mi-a plăcut foarte mult. Nu pot indica un motiv concret. Mă fascinează trecutul. Mi se pare esenţial să ştim ce s-a întâmplat înainte, ca să înţelegem unde suntem acum şi poate chiar să tragem lecţii pentru viitor. Îmi place enorm să citesc despre istorie, să scriu, să construiesc argumente şi să analizez texte. Nu pot spune exact de unde vine această pasiune.

Am trecut prin mai multe etape. Am început cu istoria Imperiului Otoman. Am făcut facultatea la Londra şi, studiind sfârşitul Imperiului Otoman, am devenit interesată de mişcările naţionaliste de la începutul secolelor moderne, de formarea statelor după destrămarea marilor imperii. Aşa am ajuns să fiu foarte interesată de identitatea naţională românească.

La al doilea master am studiat istoria comunismului în România, la Universitatea din Bucureşti, unde trebuie să îmi finalizez disertaţia.

Subiectul ales are legătură cu participarea României la Campionatul Mondial din Mexic şi cu modul în care acest eveniment a fost reflectat în presă, ce a însemnat pentru identitatea naţională şi cum a contribuit la consolidarea acesteia. Este vorba despre felul în care ne vedeam noi şi cum eram văzuţi din exterior.

Destul de mult, mai ales pentru că am trei copii mici acasă şi trebuie să îmi împart timpul. Probabil aş fi terminat mai repede dacă m-aş fi dedicat exclusiv acestui lucru.

I-am cerut bunicului materiale şi urmează să fac un interviu cu el. Disertaţia fiind legată de identitatea naţională, vreau să-l întreb cum s-a simţit, care era atmosfera în echipă, cum a fost perceput evenimentul atât de ei, cât şi în ţară. Voi face interviuri şi cu alte persoane. Recunosc că, făcând acest master, am profitat de ocazie pentru a intra şi în istoria familiei.

Am realizat şi un interviu cu tatăl meu despre ce a însemnat să devină sportiv în acea perioadă, în cadrul unui curs despre viaţa cotidiană şi sport. Am stat de vorbă aproape o oră.

Abordarea sportului era diferită, iar programul mult mai dur. Mi-au povestit despre cantonamentele de iarnă, alergări dimineaţa pe frig, nemâncaţi, un program rigid şi cantonamente lungi. Alte dificultăţi sunt însă aceleaşi şi astăzi. Sportul de performanţă presupune renunţări la viaţa socială şi de familie. Au lipsit de la multe evenimente importante, absolviri, zile de naştere, serbări şcolare.", a continuat Marilu Lucescu.

Marilu a continuat şi a vorbit despre relaţia cu Mircea Lucescu, dar şi cea pe care o are cu tatăl său, Răzvan.

"Tata a fost mereu prezent într-un fel sau altul, dar nu pot spune că nu mi-a fost dor de el. De fiecare dată când avea timp liber venea acasă, iar şi acum, când prinde câteva zile libere, ne vedem şi ne bucurăm mult, chiar dacă de multe ori nu poate.

(n.r. Când a realizat importanţa bunicului în fotbal) Abia acum câţiva ani. Pentru mine era bunicul. Ştiam că este un antrenor bun, că a fost şi la echipe din afară, la naţională, şi ca jucător, dar nu conştientizam greutatea numelui. Îmi este greu să mă detaşez de faptul că este bunicul meu, cu care am stat, ne-am jucat şi am petrecut timp frumos împreună.

(n.r. Cum este Mircea Lucescu acasă, dincolo de fotbal) Relaţia este foarte frumoasă. Copiii se bucură enorm de fiecare dată când îl văd. Este o plăcere pentru toţi, inclusiv pentru el, toată această joacă.

M-am îndrăgostit de Istanbul. Are un loc special în inima mea. Am stat o lună acolo, am început să învăţ limba turcă şi mi-a plăcut foarte mult. Am studiat turca intensiv un an, dar apoi viaţa m-a dus pe alte drumuri. Mi-aş dori foarte mult să reiau.

Dragostea pentru istoria Imperiului Otoman şi pentru acest oraş are legătură cu faptul că ei au locuit acolo şi mergeam în vizită. Bunica, care a studiat tot istoria, ne plimba peste tot şi ne povestea. Toate acestea au avut un impact puternic.

(n.r. Dacă îl încurajează pe Răzvan înainte de meciuri) Nu. Prefer să nu-l deranjez. Nu ştiu ce are de făcut, cât de stresat este sau cum se simte. Uneori mă sună el, mă întreabă de copii, mai ales de băiatul meu care joacă fotbal, la academia lui Marica.

(n.r. A învăţat limba greacă) Da, fac lecţii de greacă de câţiva ani. Înţeleg destul de mult, dar îmi este greu să vorbesc.

(n.r. Ce a preluat de la bunic şi de la tată) Munca este esenţială. Nimic nu se realizează fără multă muncă şi disciplină. De la tata am învăţat să îţi respecţi principiile, să fii corect şi să ştii că ceea ce faci este bine.

(n.r. Cel mai important sfat primit de la bunic) Totul se leagă de disciplină, muncă şi corectitudine. Sunt valori foarte importante în familia noastră. Şi, mai presus de toate, familia. Să avem grijă unii de alţii şi să fim acolo unii pentru ceilalţi.", a încheiat Marilu Lucescu.

Afla mai multe despre: marilu lucescu, razvan lucescu, mircea lucescu