Constantin Budescu (34 de ani), a avut o prestaţie marcă înregistrată în tricoul Farului, în partida cu Poli Iaşi, un succes pentru oaspeţi cu scorul de 3-2.
"Decarul" constănţenilor a contribuit la două dintre cele trei reuşite din meciul cu Poli Iaşi.
A fost servit de Rivaldinho la golul din minutul 10 şi l-a servit ideal, cu o pasă excelentă, pe Louis Munteanu, pentru golul de 3-0, venit în minutul 45+8.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Pasa decisivă de la golul trei l-a impresionat pe Emil Grădinescu, care a ţinut să evidenţieze calitatea şi fineţea execuţiei mijlocaşului ofensiv de la Farul.
Budescu l-a lăsat pe Munteanu cu poarta goală, iar acest a reuşit să majoreze avantajul oaspeţilor. Constantin Budescu a fost numit omul meciului după cele două contribuţii de gol pe care le-a avut.
Gazdele au redus din diferenţă prin Harrison, în minutul 56, englezul profitând de o pasă a lui Luis Phelipe, iar în minutul 64, Alin Roman a marcat al doilea gol al echipei lui Leo Grozavu.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Ieşenii au atacat şi au pus presiune pe apărarea campioanei, dar nu au reuşit să egaleze. Farul s-a impus cu 3-2 şi constănţenii sunt pe locul 7, cu 25 de puncte. Poli Iaşi se află pe locul 12, cu 19 puncte.
Cătălin Anghel, secundul de la Farul, a vorbit despre victoria obţinută azi.
”Reprize diametral opuse. Trebuie să uităm a doua repriză. O vom analiza, nu am jucat ce am jucat în prima repriză, este explicabil pentru că nu trecem peste o perioadă uşoară.
Era o presiune mare pe jucători. Trebuie să rămânem cu prima repriză, să o uităm pe a doua. Aveam nevoie de Louis Munteanu, îi ştiam calităţiile. Mă bucur că a marcat”, a declarat Anghel după meci.
- Citește și
- Probleme pentru internaţionalul român de la Farul! Nu va mai juca în 2023
- ”Pentru România!”. Eduard Ionescu şi Elena Zaharia s-au calificat în ”sferturi” la ”Mondialul” U19 de tenis de masă
- Leo Grozavu, după Poli Iaşi - Farul 2-3: „Nu ne-au surprins cu nimic, dar concluzia e una singură!”
- Reacţia lui Emil Grădinescu după ce Sepsi ”a uitat” să transmită un mesaj de Ziua Naţională a României | EXCLUSIV
- Cei de la Farul vor să uite cât mai repede a doua repriză din meciul cu Poli Iaşi. Primele explicaţii
- ”Penalty! Piedică prin imprudenţă”. Verdictul specialistului: Poli Iaşi, dezavantajată la meciul cu Farul | EXCLUSIV
Afla mai multe despre: farul, farul constanta, constantin budescu, poli iasi, emil gradinescu