A fost o finală de vis la Campionatului Mondial al Cluburilor. Real Madrid a câştigat pentru a cincea oară trofeul. De această dată s-a impus în faţa asiaticilor de la Al Hilal.
Finală nebună la Campionatului Mondial al Cluburilor. Real Madrid, campioana lumii pentru a cincea oară
Real Madrid a învins sîmbătă, la Rabat, scor 5-3, formaţia saudită Al Hilal, în finala Campionatului Mondial al Cluburilor, cucerind astfel titlul pus în joc.
Realul a început excelent meciul de la Rabat, cu două goluri înscrise repede. Mai întâi a marcat Vinicius Junior (13), iar Valverde a făcut 2-0 în minutul 18.
După numai opt minute a venit însă golul saudiţilor. Pasă Kanno pentru Marega, aflat la limita ofsaidului şi jucătorul malian l-a învins pe Lunin pentru 2-1.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Din acest moment, Real a luat meciul pe cont propriu, a dominat şi şi-a impus jocul.
Benzema a făcut 3-1 în minutul 54, iar Valverde a reuşit dubla cu un gol în minutul 58.
La 4-1, Al Hilal a replicat prin golul lui Luciano Vietto (63), urmat la numai şase minute de un nou gol al lui Vinicius Junior.
Al Hilal a avut ultimul cuvânt, prin Vietto, în minutul 79, dar Real s-a impus cu 5-3 şi a câştigat pentru a cincea oară titlul mondial al cluburilor.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
#W8RLDCHAMPIONS pic.twitter.com/RdkO71WUFM
— Real Madrid C.F. (@realmadrid) February 11, 2023
În finala mică, brazilienii de la Flamengo au câştigat cu africanii de la Al Ahly, scor 4-2, după un meci, de asemenea, foarte spectaculos.
- Citește și
- PSG, eşec categoric în Ligue 1. Campioana Franţei, la a patra înfrângere din 2023. Probleme uriaşe înainte de duelul de foc cu Bayern Munchen | VIDEO
- VIDEO | Rezultate Six Nations. Meci spectaculos între Irlanda şi Franţa. Scoţia, cea mai clară victorie cu Ţara Galilor
- Răzvan Marin, prestaţie solidă în Empoli - Spezia. Cum s-a remarcat românul într-un meci nebun din Serie A
Afla mai multe despre: real madrid, fotbal