Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Florin Niţă a recunoscut că a primit o ofertă importantă din Liga 1: ”Am discutat, am negociat, le mulţumesc că s-au gândit la mine”

Florin Niţă a recunoscut că a primit o ofertă importantă din Liga 1: ”Am discutat, am negociat, le mulţumesc că s-au gândit la mine”

Stranieri

Comentarii

Florin Niţă a recunoscut că a primit o ofertă de la una dintre echipele importante din Liga 1.

În vârstă de 35 de ani, Florin Niţă nu mai prinde echipa la Sparta Praga, deşi a avut evoluţii bune şi este îndrăgit de suporteri.

Internaţionalul român a vrut să plece în această vară şi chiar a primit o ofertă din Liga 1, dar până acum n-a reuşit să prindă vreun transfer.

O echipă importantă din Liga 1 i-a făcut o ofertă lui Florin Niţă

Titular la naţionala României, Florin Niţă are probleme la echipa de club. Portarul în vârstă de 35 de ani nu mai reprezintă prima opţiune şi Niţă a căutat să se transfere în această vară.

O variantă pentru el a fost să revină în Liga 1. Florin Niţă recunoaşte că a primit o ofertă de la CFR Cluj, însă negocierile n-au avut prea mult succes.

Fostul portar al FCSB-ului spune că şi-ar dori să-şi continue cariera în străinătate. El mai are contract cu Sparta Praga până în iunie 2023 şi este posibil să rămână în Cehia cel puţin până în iarnă:

”Despre FCSB nu pot deschide subiectul pentru că nu a existat o negociere. Iar despre CFR, e adevărat. Am discutat, am negociat, le mulţumesc pentru că s-au gândit la mine şi mi-au oferit acel contract.

Dar eu cred că nu e momentul să mă întorc în tară acum. Mă simt într-o formă bună şi vreau să continui afară”, a declarat Florin Niţă pentru gsp.ro.

Totuşi, există o şansa ca Florin Niţă să se transfere încă din această vară. În urmă cu două săptămâni, Bogdan Apostu, impresarul său, a spus că portarul în vârstă de 35 de ani este în vizorul mai multor echipe:

”Florin Niţă nu poate pleca decât la un club important. Au fost foarte multe echipe care m-au întrebat de el, medii sau mici. Nu poate scădea atât de mult. Trebuie să aleagă foarte bine”,  a spus Bogdan Apostu.

Afla mai multe despre: florin nita 

viewscnt
Articole similare