Florinel Coman (25 de ani), a vorbit la finalul amicalului dintre LASK Linz şi FCSB, câştigat de liderul din Superliga cu scorul de 3-1.
Marcator în amicalul desfăşurat pe Gloria Sports Arena, în Antalya, Coman s-a declarat mulţumit de prestaţia noilor săi colegi, Baba Alhassan şi Luis Phelipe.
Brazilianul adus de la Poli Iaşi a înscris la primul său meci în tricoul celor de la FCSB iar Baba Alhassan i-a oferit lui David Miculescu o pasă decisivă la reuşita sa de 3-1.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Florinel Coman: "Eram o super-echipă"
”Un meci foarte bun, un antrenament intens. Aveam nevoie de acest meci pentru a ne intra în ritm.
Phelipe a şi marcat, Baba a jucat foarte bine. Cum am spus-o şi înainte, sunt transferuri reuşite şi cred că ne vor aduce plusul de care aven nevoie pentru a câştiga campionatul.
(n.r. Dacă sunt pregătiţi) Mai avem, mai avem, trebuie să muncim. Nu am intrat pentru rezultat, am intrat să ne facem antrenamentul, să pasăm, să jucăm în stare de oboseală. S-a acumulat foarte multă oboseală în acest cantonament.
(n.r. Aveţi o super-echipă?) Păi au venit doar doi jucători, ce super echipă? Eram o super-echipă, acum cu plusurile astea sperăm să ne ajute pe viitor.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
(n.r. Vă gândiţi la titlu?) Da clar, pentru asta alergăm, pentru asta ne zbatem în fiecare zi. Tragem de noi pentru un singur vis, visul este comun, visul echipei, suporterilor şi vrem să îl îndeplinim.
Este bine că avem un avantaj măricel şi dacă nu rămâne un avantaj mai mare măcar să rămână aşa”, a declarat Florinel Coman.
- Citește și
- Tragedie! Paul Cămui, jucător şi apoi antrenor la CSM Constanţa, a decedat la doar 27 de ani
- Australian Open: Andrei Rublev a avut nevoie de trei ore şi 42 de minute şi cinci seturi pentru a trece în turul doi
- Andrei Vlad, aproape de o nouă gafă în poarta FCSB-ului! Greşeală inexplicabilă a portarului de rezervă al "roş-albaştrilor"
- Dublă lovitură pentru FCSB! Luis Phelipe şi Darius Olaru au acuzat probleme medicale în amicalul cu LASK Linz
- Lovitură pentru Dinamo! Oţelul i-a luat fotbalistul de sub nas: "Mi-a plăcut mult, un '9' foarte bun" | EXCLUSIV
- BREAKING | Revenirea lui George Puşcaş în Serie B, iminentă! Cu ce club va semna atacantul naţionalei
- Fanii lui Liverpool cer conducerii să-i îndeplinească lui Sven-Goran Eriksson dorinţa de a conduce echipa! Antrenorul mai are de trăit aproximativ un an
Afla mai multe despre: florinel coman, fcsb, lask linz, amical, antalya, baba alhassan, luis phelipe