You are here:

Fostul fotbalist din Superliga nu s-a ferit după schimbarea de antrenor de la Dinamo: "Toţi suporterii aşteaptă”

Fostul fotbalist din Superliga nu s-a ferit după schimbarea de antrenor de la Dinamo: "Toţi suporterii aşteaptă”

Dinamo București

Comentarii

Dinamo a făcut o schimbare pe banca tehnică, iar numirea lui Nuno Campos vine într-un moment în care aşteptările din jurul echipei cresc.

Dinamo a anunţat, sâmbătă, că a ajuns la un acord cu antrenorul portughez Nuno Campos, care va prelua funcţia de antrenor principal al echipei bucureştene, la scurt timp după despărţirea de Zeljko Kopic. Tehnicianul croat se află foarte aproape de o numire la Al-Wahda, în Emiratele Arabe Unite.

Eugen Trică a analizat schimbarea de pe banca tehnică a lui Dinamo. Acesta a apreciat munca depusă de Zeljko Kopic în ultimul sezon, însă a transmis că noul antrenor va avea parte de aşteptări mult mai mari, în contextul în care suporterii îşi doresc ca echipa să intre cu adevărat în lupta pentru titlu.

"Kopic a făcut treabă bună, dar din ce am văzut, a cerut anumite condiţii la Dinamo pentru a se bate mai sus, adică la campionat.

Ei au reuşit o performanţă foarte bună cu lotul actual. Au reuşit să se califice în play-off, au fost la un pas să joace finala Cupei, au avut şi ghinion, dar trebuie altceva la Dinamo. 

Toţi suporterii aşteaptă altceva de la această echipă, adică să se bată cu adevărat la campionat", a spus Eugen Trică pentru Prima Sport.

Afla mai multe despre: dinamoeugen tricăkopicnuno campos 

viewscnt
Articole similare