Ştefan Radu a evoluat foarte puţin pentru Lazio în acest sezon, dar se menţine într-o condiţie fizică excelentă.
Fostul fundaş al lui Dinamo a căpătat foarte multă masă musculară şi a fost surprins într-o imagine realizată într-una dintre sălile de fitness în care se pregăteşte echipa lui Sarri. Ştefan Radu, fotbalistul cu cele mai multe meciuri din istoria lui Lazio, a anunţat că va pune punct carierei de fotbalist la finele acestui sezon.
De la venirea lui Sarri pe banca biancocelestilor, Radu a pierdut lupta pentru postul de titular pe care o dispută cu Romagnoli, Casale şi Patric Gabarron. În acest sezon, Radu a bifat doar două meciuri în tricoul lui Lazio, ambele din postura de rezervă în Europa League şi a acumulat doar 67 de minute. În vârstă de 36 de ani, românul evoluează pentru Lazio din 2008 şi este cotat de Transfermarkt la 400.000 de euro.
”Este ca Adama Traore”, a declarat Mihai Stoica în cadrul emisiunii Studio UCL, transmisă de Orange Sport.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
FOTO cu Ştefan Radu
Lazio se află pe locul doi în Serie A cu 61 de puncte şi este mare favorită în lupta pentru ocuparea unei poziţii de Champions League.
- Citește și
- Deşi nu a mai câştigat de şase meciuri, MM Stoica se teme de Rapid! Ce îl nelinişteşte înaintea derby-ului: ”Nu îmi convine ce se întâmplă” | EXCLUSIV
- Ce performanţe! Loredana Toma a câştigat trei medalii de aur la categoria olimpică 71 kg la Campionatele Europene de Haltere de la Erevan
- Dan Nistor a cerut 10.000 de euro salariu unei echipe din Superligă pentru a semna! "Nişte bani pe care îi merită"
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.