Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Deşi nu a mai câştigat de şase meciuri, MM Stoica se teme de Rapid! Ce îl nelinişteşte înaintea derby-ului: ”Nu îmi convine ce se întâmplă” | EXCLUSIV

Deşi nu a mai câştigat de şase meciuri, MM Stoica se teme de Rapid! Ce îl nelinişteşte înaintea derby-ului: ”Nu îmi convine ce se întâmplă” | EXCLUSIV

Rapid

Comentarii

Invitat în studioul Orange Sport înaintea derby-ului cu Rapid, MM Stoica a recunoscut că se teme de meciul împotriva giuleştenilor, în ciuda faptului că aceştia nu au mai câştigat de şase meciuri. Oficialul vicecampioanei a explicat ce îl nelinişteşte mai exact.

FCSB are mari speranţe că va reuşi să cucerească titlul în acest sezon, după ce a învins-o pe Farul Constanţa în ultima rundă şi s-a apropiat la două puncte de lider.

Roş-albaştrii mai au o cale lungă de bătut însă, cu şase runde rămase, iar următorul meci important îi aşteaptă, deja, în următoarea etapă, când o vor înfrunta pe Rapid, în Giuleşti.

”Nu îmi convine ce se întâmplă”

Invitat în studioul Orange Sport înaintea confruntării, MM Stoica a dezvăluit că se teme de rivală, în ciuda faptului că aceasta nu a mai reuşit să câştige de şase runde.

Oficialul FCSB a explicat că îl nelinişteşte chiar faptul că giulteştenii traversează o perioadă foarte modestă, pe care vor fi foarte dornici să o încheie la derby.

MM Stoica a punctat, însă, că tot o vede pe FCSB reuşind să obţină un rezultat pozitiv din Giuleşti, atât timp cât partida este arbitrată într-un mod corect.

MM Stoica se teme de Rapid

Nu îmi convine ce se întâmplă, pentru că cea mai bună oportunitate pentru Rapid de a îşi rezolva temporar problemele o reprzintă meciul cu noi.

Cel mai important meci pentru suflarea rapidistă... când au pierdut orice şansă la podium, mai au locul patru de Europa, iar şansa asta e meciul cu noi.

Îşi pot rezolva problemele. Aş fi vrut din tot sufletul să fi făcut un egal la Craiova, aşa văd eu. Sunt puţin disperaţi acum.

Dacă noi vom avea un arbitru bărbat şi corect, care să nu permită jocul la intimidare, cum a permis Chivulete la Arad, atunci cred că putem să avem şanse mari.

Nu neapărat favoriţi în Giuleşti, că e greu... eu asta cred, că se va juca foarte tare. Nu trebuie să se supere cineva, că nu vreau să fac nicio polemică pe tema asta.

Dar dacă vom fi arbitraţi corect şi nu se va permite jocul dur, atunci avem şanse. Noi avem nişte jucători tehnici, care nu sunt de luptă, avem şi de luptă, dar nu toţi.

Pe Haţegan l-am dori (n.r. zâmbeşte). Un arbitru care vrea să arate bine”, a declarat MM Stoica, la Orange Sport.

Afla mai multe despre: rapid 

viewscnt
Articole similare