You are here:

Franţa nu a câştigat finala, dar Mbappe a intrat în istorie. Starul lui PSG a egalat un record vechi de 48 de ani

Franţa nu a câştigat finala, dar Mbappe a intrat în istorie. Starul lui PSG a egalat un record vechi de 48 de ani

Cupa Mondială

Comentarii

Kylian Mbappe a marcat toate cele trei goluri ale Franţei, în finala pierdută la lovituri de departajare, contra Argentinei.

Graţie celor trei reuşite, Mbappe a devent primul jucător care marchează un hattrick într-o finală de Campionat Mondial, după 48 de ani, şi al doilea din istorie.

Primul fotbalist ce a izbutit acest lucru a fost Geoff Hurst, care a punctat de trei ori în finala câştigată de ţara sa, Anglia, contra Germaniei de Vest.

Mbappe, golgheterul Mondialului

Kylian Mbappe este cel mai bun marcator de la Campionatul Mondial, cu opt reuşite, urmat de Leo Messi, cu 7. Astfel, Mbappe a ajuns la 12 reuşite la turneele finale de Cupă Mondială şi este cel mai bun marcator pentru ”Les Blues”, din istoria competiţiei.

Argentina a câştigat al treilea Campionat Mondial din istorie, după reuşitele din 1978 si 1986.

 

Afla mai multe despre: messifranta argentina 

viewscnt
Articole similare