Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

”Ar trebui să rămânem în cantonament de sărbători”. Antrenorul lui FC Argeş, negru de supărare după egalul cu Mioveni

”Ar trebui să rămânem în cantonament de sărbători”. Antrenorul lui FC Argeş, negru de supărare după egalul cu Mioveni

Superliga

Comentarii

FC Argeş a remizat pe teren propriu cu ultima clasată, CS Mioveni, scor 2-2.

Piteştenii nu au reuşit să învingă ”lanterna roşie”, după ce au condus cu 2-0 la pauză.

Galben-verzii au izbutit egalarea în penultimul minut de prelungire, şi au obţinut primul punct pe teren străin în Superligă, după mai bine de trei luni.

La finalul partidei, antrenorul cu licenţă PRO al lui FC Argeş, a fost foarte deazamăgit de evoluţia meciului

”Cred că ar trebui să ramânem aici, să facem Crăciunui şi Revelionul. Am tratat ocaziile cu mare uşurinţă, ne-am relaxat şi am luat gol în ultimele două minute. 

Puteau să vină şi jucătorii de pe banca Mioveniului, să fie 15 în careul nostru, trebuia să găsim soluţii să scoatem mingea de acolo. Le-am spus de la început jucătorilor să trateze serios meciul.  

Toţi suntem vinovaţi în frunte cu mine. Întotdeauna antrenorul este vinovat. Dacă în prima repriză era 4, 5-0, nu se supăra nimeni.

Ne-am jucat cu ocaziile şi fotbalul ne-a pedepsit.

Trebuie să stăm cu capul plecat. Nu avem voie să spunem că suntem fotbalişti, jucătorii trebuie să demonstreze.

Se vor schimba multe lucruri. Nu ştiu câţi jucători vor pleca. Avem câteva discuţii cu câţiva fotbalişti. Nu am avut oferte concrete pentru niciun jucător.

 
Este departe playoff-ul. La felul în care am jucat în repriza a doua, ne gândim să nu retrogradăm”, a declarat Constantin Schumacher după meci.
 
FC Argeş este pe locul 11, la cinci lungimi distanţă de prima poziţie ce retrogradează direct.
 
De partea cealaltă, CS Mioveni rămâne pe ultimul loc, cu doar nouă puncte.
 
 

Afla mai multe despre: argesmioveni 

viewscnt
Articole similare