Fugarul din dictatură care a impresionat Spania. Destinul tulburător al dinamovistului întrecut în La Liga de Andrei Raţiu | SPECIAL

Andrei Raţiu a atins o nouă bornă importantă a jucătorilor români din istoria La Liga, iar performanţa sa actuală aduce în prim-plan amintirea conaţionalilor săi care au marcat fotbalul spaniol.

Istoria fotbalului românesc în campionatul Spaniei adună borne statistice importante, iar ierarhiile suferă modificări prin realizările generaţiei din prezent.

Din această categorie face parte şi Andrei Raţiu. După ce i-a trecut supărarea pentru ratarea transferului în Premier League, la Fulham, a avut parte şi de veşti bune.

A fost lăudat de marele Mourinho după duelul lui Rayo Vallecano cu Real Madrid, iar zilele trecute a mai scris o pagină de istorie pentru jucătorii români în prima ligă spaniolă.

A disputat meciul cu numărul 87 în La Liga, performanţă ce l-a propulsat pe locul 9 în topul prezenţelor româneşti din Primera. Prin acest salt, el l-a depăşit pe Marcel Sabou, care ocupă acum poziţia a 10-a, cu 86 de partide

Dinamo, sub comanda lui Lucescu

Născut la Timişoara, în augustul din anul apariţiei pe lume a ”Regelui” Hagi, Marcel Sabou şi-a început parcursul în fotbalul mare la clubul fanion al oraşului natal, Politehnica. A debutat în prima ligă în 1985 şi s-a remarcat rapid ca o aripă cu viteză excelentă.

Calităţile sale tehnice deosebite de pe postul de mijlocaş stânga au atras imediat atenţia cluburilor din capitală. Transferul la Dinamo a venit în 1986 şi a reprezentat pasul decisiv spre marea performanţă.

Clubul alb-roşu căuta jucători dinamici pentru a-şi întări flancurile, elemente esenţiale în strategia pusă la cale de geniul lui Mircea Lucescu.

Sub comanda acestuia, Sabou a progresat enorm din punct de vedere tactic. El a evoluat alături de o generaţie de excepţie a ”câinilor”, formată din jucători precum Dorin Mateuţ, Ionuţ Lupescu sau Mircea Rednic.

Timişoreanul a acumulat o experienţă preţioasă în competiţiile interne şi în cupele europene în tricoul lui Dinamo, într-o perioadă în care echipa practica un fotbal modern, ofensiv, şi se lupta an de an pentru titlu cu rivalii de la Steaua.

Ruptura de România şi fuga spre libertate

Dar anul 1989 a adus o cotitură radicală în viaţa sa. Dacă marea schimbare pentru majoritatea românilor a venit în luna decembrie, la el totul a avut loc mai devreme. În luna august a acelui an, cu doar câteva luni înainte de prăbuşirea regimului comunist, Dinamo a efectuat un turneu de meciuri amicale în Spania.

Dorinţa profundă de libertate şi mirajul unui trai normal l-au determinat pe Marcel Sabou să plănuiască o evadare riscantă alături de colegul său de echipă, Gheorghe Viscreanu.

Cei doi au profitat de un moment de neatenţie al supraveghetorilor din delegaţie şi au plecat pe ascuns de la hotelul din Madrid unde erau cazaţi. Fără bagaje, s-au îndreptat direct către Aeroportul Barajas.

Planul iniţial a fost un zbor către Frankfurt, în Germania Federală, unde sperau să îşi piardă urma. Autorităţile aeroportuare spaniole i-au întors însă din drum chiar înainte de îmbarcare, din lipsa vizelor şi a documentelor corespunzătoare.

În acea clipă de maximă tensiune, sub ameninţarea repatrierii şi a unei pedepse grele cu închisoarea în România lui Ceauşescu, ”fugarii” au luat decizia de a rămâne pe pământ iberic.

Ei s-au predat poliţiei de pe aeroport şi au solicitat oficial azil politic în Spania. Această întâmplare a declanşat un scandal uriaş în birourile Securităţii de la Bucureşti.

”Am fost întrebaţi despre Ceauşescu şi ne-au ajutat, pentru că li s-a făcut milă de noi. Luni dimineaţă, după ce a plecat delegaţia dinamovistă, am fost la comisariat, unde ni s-au luat datele.

Ni s-a recomandat să avem grijă pe unde mergem că ne caută Ambasada României”, rememora Sabou în 2009, în Adevărul, despre acel moment.

Spania, noua sa realitate

După obţinerea statutului de refugiat, Sabou a primit o suspendare din partea FIFA, dar şi-a reluat rapid activitatea sportivă şi a început să îşi clădească o carieră solidă în fotbalul spaniol.

Primul său contact cu fotbalul de acolo a avut loc în Segunda, la Real Madrid Castilla, echipa secundă a gigantului madrilen, unde regulamentele permiteau legitimarea sa.

Ulterior, în 1990, el a făcut pasul spre prima ligă prin transferul la Tenerife, unde a strâns primele 14 prezenţe în La Liga. A stat un sezon la gruparea din Insulele Canare.

Apoi, din apropierea coastei de nord-vest a Africii a ajuns în nordul Spaniei, la Racing Santander, club care evolua în liga a doua. Aici, mijlocaşul român a cunoscut o perioadă fastă, cu 66 de meciuri în campionat în două sezoane remarcabile.

Un moment de vârf pe care l-a avut la Santander a fost contribuţia decisivă la promovarea echipei în Primera Division în 1993, după un baraj dramatic cu Espanyol.

El a ieşit în evidenţă prin lovituri libere spectaculoase, centrări precise şi efortul de pe banda stângă. Aceste calităţi l-au transformat într-un fotbalist respectat de adversari şi iubit de suporterii de pe El Sardinero.

Gijon, ultimul capitol al carierei spaniole. Asturia, casa de după

Cea mai stabilă perioadă din Spania a fost legată de Sporting Gijon, unde a ajuns în 1993 şi a jucat timp de trei sezoane în La Liga. A strâns peste 70 de meciuri oficiale în toate competiţiile şi a devenit un punct de referinţă în angrenajul echipei.

Fanii îşi amintesc şi acum un gol de generic marcat de el într-o victorie de răsunet, 1-0 împotriva Valenciei, în mai 1995. Sau de cele două reuşite din dubla manşă victorioasă a barajului de menţinere în La Liga din 1996, cu Lleida.

Atmosfera caldă din vestiar, ataşamentul publicului de pe bătrânul ”El Molinon” şi modul unic în care l-au primit oamenii din regiune l-au marcat profund. Respectul comunităţii şi căldura clubului l-au legat strâns de Asturia.

Deşi spre finalul carierei a plecat pentru o scurtă perioadă în Portugalia, unde a evoluat la Desportivo Chaves, inima lui a rămas pe coasta Atlanticului.

Imediat după ce a agăţat ghetele în cui, bănăţeanul a decis să revină definitiv la Gijon. ”În România nu mă mai întorc. Sunt multe lucruri care trebuie să se schimbe, începând de la mentalitate”, afirma el ferm despre alegerea făcută.

Oraşul, clima, oceanul şi oamenii din zonă l-au convins că Spania este adevărata lui casă, locul unde dorea să îşi crească copiii.

Viaţa de după fotbal, o luptă nedreaptă şi un final discret

Retragerea din activitatea sportivă nu a fost lipsită de controverse nuanţate de trecut. Peste ani, Marcel Puşcaş a reamintit public că o intrare dură a lui Sabou din anul 1985 i-a provocat o fractură gravă de picior şi i-a pus capăt prematur carierei.

Dincolo de aceste amintiri din iarbă, destinul lui Marcel Sabou a fost marcat de o dramă cumplită. În anul 2013, a primit diagnosticul unei boli neurologice necruţătoare: SLA (scleroză laterală amiotrofică). Timp de 12 ani, a dus o bătălie eroică împotriva paraliziei.

În toată această suferinţă, comunitatea din Gijon şi clubul Sporting s-au mobilizat exemplar. Fanii şi foştii colegi au organizat strângeri de fonduri, evenimente caritabile şi acţiuni de sprijin moral pentru familia sa.

Marcel Sabou s-a stins din viaţă la data de 9 iunie 2025, la vârsta de 59 de ani, chiar în oraşul pe care l-a iubit atât de mult. Ierarhiile din fotbal se scriu prin cifre, dar amintirile rămân prin poveştile de viaţă ale sportivilor. Iar el chiar a avut una pe cinste.

Coborârea sa pe locul 10 în topul românilor cu meciuri în La Liga, în favoarea lui Andrei Raţiu, reprezintă doar o statistică. Moştenirea lui în fotbalul spaniol rezistă însă prin povestea sa de curaj din acele vremuri tulburi ale României.

Această ierarhie de elită din care face parte Sabou aparţine fotbaliştilor de prestigiu care au marcat epoci întregi sub soarele torid al Spaniei.

Liderul absolut este ”Grande” Craioveanu, cu un record de 221 de meciuri. Podiumul este completat de Cosmin Contra, cu 188 de partide, şi de Constantin Gâlcă, autorul a 162 de apariţii.

În faţa lui Andrei Raţiu rămân acum doar alte nume mari ale fotbalului nostru, precum Bogdan Stelea, Florin Andone, Iulian Filipescu, Adrian Ilie şi Gică Hagi.

Sunt repere ”grele” pe care fundaşul dreapta de la Rayo Vallecano poate să le egaleze în sezoanele următoare, în timp ce duce mai departe, cu mândrie, ştafeta tricoloră în La Liga.

Afla mai multe despre: la liga, andrei ratiu, marcel sabou, rayo vallecano, gijon, spania, dinamo, mircea lucescu