Finanţatorul şi antrenorul Farului Constanţa, Gică Hagi, a vorbit, din nou, despre fotbalul românesc. El a explicat unde suferă jucătorul român şi a oferit o soluţie pentru creşterea nivelului.
Gică Hagi, radiografia fotbalului românesc
Imediat după ce a mai făcut un pas spre play-off-ul Ligii 1 cu Farul Constanţa, Gică Hagi a oferit un nou discurs-manifest, în care a expus ce a observat în privinţa fotbalului românesc.
”Ritmul şi intensitatea contează cel mai mult. Ritmul contează cel mai mult. România este depăşită de ritmul jocului, adică ofensiv. Nu ştim să jucăm ofensiv. Defensiv înseamnă intensitate, pentru că mă duc şi mă lupt cu tine. Ofensiv trebuie să ştiu să joc fotbalul. La ritm suntem depăşiţi, nu la intensitate.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Fotbalul este o geometrie în spaţiu. Pentru cine nu ştie geometrie, e greu să joace fotbal. Dacă nu eşti rapid la informaţie şi distribuţie, e greu să joci fotbal. Eşti depăşit de orice, ajungi cu o secundă în urmă în fiecare zi. Asta e buba fotbalului românesc, ritmul jocului, nu fizicul! Vă spune Hagi! Nu contează muşchii ăia arătaţi prin ziare. La 18-19 ani, nu poţi să faci asta, o ai la 23, 24, 25 de ani.
Trebuie să laşi creşterea biologică, nu poţi accelera nimic. Când accelerezi, se întâmplă altele. Fiecare persoană e diferită, trebuie tratată individual. Ce, eu am avut muşchi? Scuzaţi-mă! Am fost şi eu normal. Credeţi că s-a schimbat vreodată rolul decarului sau al fundaşului dreapta? Eu cred că nu.
A evoluat un singur lucru: ritmul jocului. Intensitatea era mai mare în '70, '80. Ce-ţi dădeau ăia la gioale! Atunci era intensitate, te mâncau ăia. Şi acum? D-aia se ciocnesc, se lovesc şi se accidentează. Pentru că ritmul e mult mai mare. Trebuie să ai stofă, să ai tehnică, informare, distribuţie. Unde o iau şi cum o dau. Asta vorbesc eu cu jucătorii. Eu le antrenez mintea, nu corpul.
Niciodată România nu va putea să ajungă în vârf mai mult decât noi până când n-o să înveţe să joace fotbal. Dacă te duci pe conceptul nordic, niciodată, dar niciodată nu o să ajungem la Europene sau Mondiale. Pentru că ADN-ul nostru nu e nordic.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Românul este creativ, este latin. Şi avem un avantaj mare, poate cel mai mare din Europa - naţionalizarea, avem de toate naţiile. Ai toate culturile, ai şi jucător neamţ, ai şi turc, machidon, oltean adevărat, ai de toate! Şi toţi suntem români.
Trebuie să jucăm fotbal, ăsta e conceptul bun, cu o singură strategie, altfel nu ajungi niciodată cel mai bun. Eu nu cred că există alt proiect în România. Nu ne-aţi depăşit pe noi şi trebuie să ne depăşiţi, aşa cum noi i-am depăşit pe cei din '70.
Cum au făcut cei de la U21, tot români au fost şi au dat patru croaţilor, patru englezilor, n-au luat gol cu Franţa, i-au luat la rând pe toţi. Dar pentru a avea succes mare, trebuie să-l planifici”, a declarat fostul decar al naţionalei României.
- Citește și
- CFR Cluj a reuşit alte două transferuri din Liga 1. Antrenorul lăsat fără titular, revoltat: "Mă deranjează foarte tare"
- Omul care a marcat în poarta CFR-ului a anunţat dezastrul la Gaz Metan. ”Toată lumea vrea să plece luni!”
- Ilie Poenaru a ”explodat” după înfrângerea cu CFR! Discurs manifest al antrenorului: ”Sunt bani la Mediaş, dar nu se vrea”
Gică Hagi a cerut implicare dinspre mediul privat, dar şi din partea autorităţilor. ”Domnilor, Guvernul, cei din politică, susţineţi fotbalul, sportul, cum susţin cei de afară. Trebuie bugete, aşa cum orice multinaţională are. Am spus de tehnic, acum spun de administrativ, bugete.
Facilităţi pentru sport se cheamă. De cine trebuie făcute? De multinaţionale! Angrenaţi multinaţionalele în sport! Suntem privaţi. În '90 ne-am privatizat. Multinaţionalele să vină să susţină. Produc bani cu nemiluita în România, miliarde. Cum se susţine?
Primăriile, consiliile să facă infrastructură, străzi, parcuri, spitale, terenuri de fotbal şi să vedeţi cum înfloreşte România. N-o să mai fie totul gri, negru. De asta a ajuns Dinamo cum a ajuns, aici e problema mare.
Într-un campionat normal există formatori, există bază, piramida care trebuie să formeze şi cluburi care să-şi dorească performanţa. România îşi doreşte să iasă în Europa?
Dragilor, vă mai doriţi sau o lăsaţi moale? Unde sunt echipele mari, cu bugete de 20-30 de milioane? Cum să plătim jucătorii, unde să-i găsim? Îţi fug ăia în trei secunde, abia aşteptăm să-i vindem. Românul ce face? Mai construim ceva, mai clădim ceva?”, a adăugat Hagi.
Afla mai multe despre: gica hagi, gica hagi farul