Ilie Poenaru a reacţionat după ce UTA Arad a fost surclasată de FC Voluntari, scor 0-3, în etapa a treia din Superligă. Antrenorul arădenilor a fost extrem de supărat pe jucătorii săi, în mod special din cauza greşelilor făcute de aceştia.
UTA Arad s-a deplasat pentru confruntarea cu FC Voluntari, dar a avut o prestaţie extrem de slabă.
”Greşeli foarte mari”. Ilie Poenaru a ”tunat” la adresa jucătorilor săi după Voluntari - UTA 3-0: ”Nu avem voie să ne prezentăm aşa”
La finalul partidei, Ilie Poenaru nu şi-a menajat deloc elevii, la adresa cărora a adresat reproşuri.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Antrenorul de 45 de ani i-a criticat pe jucători pentru greşelile făcute şi pentru lipsa de atitudine.
”Nu pot să accept aşa ceva, nu pot accepta lipsa de atitudine, nu pot accepta multe lucruri, greşelile astea pe care le facem încontinuu, dar asta este. Suntem la început, avem mulţi jucători noi. Pot accepta să faci greşeli, dar nu atât de grave.
În prima repriză am fost penibili, foarte slabi. În a doua repriză, şi cu schimbările făcute, s-a jucat altceva. Am avut câteva ocazii clare.
Dacă marcam, altele erau datele jocului. Am avut alt ritm, altă intensitate. Este mult de lucru. Facem greşeli foarte mari. Nu avem voie să ne prezentăm astfel la nivelul acesta.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Keşeru nu poate să îşi revină atât de repede. A stat foarte mult, încă nu are reperele, abia acum acumulează din punct de vedere fizic. Vine de la un alt nivel.
Nu mai are jucătorii care îi aduceau multe mingi, trebuie să coboare. E o problemă de adaptare, nu doar a lui. Mi-am dorit ca lucrurile astea să se întâmple mai repede, dar din păcate unii jucători nu reacţionează.
Am venit cu ceva, am venit cu doi atacanţi, trebuia să fac o schimbare. Statistic, acesta e al 15-lea meci în care UTA nu câştigă în deplasare.
Ce să înţeleg? Ne alegem meciurile? Echipa trebuie să joace şi în deplasare cum joacă acasă. Cei care vor pune în practică ce spun eu vor juca de acum încolo”, a declarat Poenaru, după meci.
După trei runde scurse din campionat, UTA Arad a acumulat doar trei puncte în clasament.
- Citește și
- Prima reacţie a lui David Miculescu despre transferul la FCSB: "De aceea m-am apucat de fotbal"
- BREAKING NEWS | Gigi Becali şi UTA s-au înţeles pentru transferul lui David Miculescu. MM: "Nu mai există niciun obstacol!"
- OFICIAL | Craiova a confirmat o nouă plecare din Bănie. Cu ce club a semnat fotbalistul