You are here:

I-a descoperit pe Griezman şi Joao Felix şi a venit la un club din Liga 1: ”Avem jucători buni, dar nivelul antrenamentelor nu este chiar cel mai bun”

I-a descoperit pe Griezman şi Joao Felix şi a venit la un club din Liga 1: ”Avem jucători buni, dar nivelul antrenamentelor nu este chiar cel mai bun”

Superliga

Comentarii

Unul dintre cei mai apreciaţi scouteri portughezi a venit la un club din Liga 1 pentru a analiza situaţia centrului de copii şi juniori.

Nene Reis, unul dintre cei mai cunoscuţi scouteri portughezi, a colaborat de-a lungul carierei cu cluburi precum PSG, Red Bull Salzburg, Inter Milano, FC Porto sau Leicester City.

Cu o experienţă de peste 30 de ani, el a fost cel care i-a remarcat pe Antoine Griezmann, Hulk, Ruben Nevez, Joao Felix sau pe Alfonso Davies.

Scouterul care i-a descoperit pe Griezman şi Falcao, invitat de U Cluj să analizeze centrul de copii şi juniori

Reveniţi în Liga 1, cei de la U Cluj îşi doresc să dezvolte unul dintre cele mai tari centre de copii şi juniori din România.

Pentru a primi nişte direcţii, ei l-au invitat pe Nene Reis să analizeze condiţiile de pregătire, calitate tinerilor jucători, dar şi pe cea a antrenorilor.

Nene Reis are o vastă experienţă în fotbalul mare, unde a propus câteva nume importante din fotbalul mondial, printre care Antoine Griezmann, Hulk, Ruben Nevez, Joao Felix sau pe Alfonso Davies.

Într-un interviu pentru U Cluj TV, acesta a scos în evidenţă plusurile şi minusurile centrului de copii şi juniori al ”şepcilor roşii”:

”Ei bine, cred că avem jucători buni, dar nivelul antrenamentelor nu este chiar cel mai bun. Trebuie să îmbunătăţim lucruri precum terenurile de joc, care nu sunt bune pentru tehnica jucătorilor.

De asemenea, vestiarele trebuie refăcute, însă în general avem antrenori buni, avem jucători buni, deci avem potenţial pentru a creşte.

Avem nevoie de o strategie a clubului, pentru că modelul trebuie transferat de la prima echipă până la nivel de copii”, a spus Nene Reis pentru site-ul oficial al lui U Cluj.

Nene Reis l-a monitorizat timp de un an pe Ianis Hagi

Unul dintre jucătorii români pe care Nene Reis i-a monitorizat de-a lungul carierei a fost Ianis Hagi. Scouter portughez n-a precizat însă numele clubului pentru care a făcut raportul, dar spune că Ianis nu s-ar fi potrivit pe cerinţele pe care acea echipe i le-a transmis:

”Pe fiul lui Hagi, pe Ianis Hagi l-am analizat pe parcursul unui an însă nu se potrivea în contextul acelui club. E un jucător bun, dar când alegi un jucător, alegi un jucător pentru un anumit club, pentru un anumit context”, a mai spus Nene Reis.

Nene Reis, despre problemele de adaptare pe care le au românii care se transferă în străinătate

Scouter portughez a fost întrebat şi despre motivele din cauza cărora jucătorii români au mai probleme când se transferă în străinătate, mai ales în campionatele mai puternice.

De-a lungul timpului, foarte mulţi fotbalişti români au avut foarte mari probleme de adaptare la fotbalul occidental. Nene Reis spune că unul dintre motive este ritmul în care se joacă în România. Un alt motiv ţine de pregătirea mentală a jucătorului

”Pentru că aici nu există intensitate în joc, e diferită. Nivelul jocului în România nu este atât de ridicat.

Un alt lucru important este agresivitatea în joc a fotbalistului. Jucătorii români trebuie să lucreze mai mult la asta. Apoi, cred că dacă mergi în altă ţară trebuie să fii pregătit mental pentru asta.

Poate în România jucătorul este cel mai bun, dar în alt club şi în altă ţară e mai greu”, a mai spus Nene Reis.

Afla mai multe despre: nene reis 

viewscnt
Articole similare