Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă fără drept de apel de liderul mondial, poloneza Iga Swiatek, cu 6-2, 6-3, joi seară, în sferturile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Indian Wells (California), dotat cu premii totale de 8,8 milioane de dolari.
Sorana Cîrstea (32 ani, 83 WTA), la primul său sfert de finală WTA 1.000 după 2017, s-a înclinat după o oră şi 22 minute în faţa campioanei en titre de la Indian Wells.
Iga Swiatek, de neoprit în circuitul WTA
Iga Swiatek a avut mai multe mingi direct câştigătoare, 19-12, şi mai puţine erori neforţate, 13-15.
Singurul duel anterior dintre cele două s-a desfăşurat în ianuarie 2022, la Australian Open, când Swiatek a câştigat în trei seturi în optimile de finală, 5-7, 6-3, 6-3.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Swiatek (21 ani), care a trecut anterior de două jucătoare de origine română, canadianca Bianca Andreescu (6-3, 7-6), în turul al treilea, şi britanica Emma Răducanu (6-3, 6-1), în optimi, o va întâlni în semifinale pe kazaha Elena Rîbakina, campioana en titre de la Wimbledon, care s-a impus în alt sfert de finală în faţa cehoaicei Karolina Muchova, cu 7-6 (7/4), 2-6, 6-4.
Sorana Cîrstea s-a ales cu un cec de 184.465 de dolari şi 215 puncte WTA. În urma acestei performanţe, jucătoarea din România va urca 9 poziţii în clasamentul WTA, începând de luni, 20 martie, de pe locul 83 până pe locul 74.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: cirstea, swiatek, indian wells