Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Îl transferă FCSB pe Kenny Saief? Răspunsul lui Mihai Stoica. EXCLUSIV

Îl transferă FCSB pe Kenny Saief? Răspunsul lui Mihai Stoica. EXCLUSIV

FCSB

Comentarii

Mihai Stoica a comentat informaţia lansată de presa din Azerbaidjan, cum că FCSB vrea să-l transfere pe mijlocaşul Kenny Saief.

În contextul în care se vorbeşte intens despre revenirea lui Laurenţiu Reghecampf la FCSB, site-ul sportinfo.az, din Azerbaidjan a scris că vicecampioana României l-ar dori şi pe Kenny Saief.

În vârstă de 28 de ani, Kenny Saief s-a născut în SUA, are şi cetăţenie israeliană şi a jucat de-a lungul carierei pentru ambele naţionale.

Ce spune Mihai Stoica după ce presa azeră a scris că FCSB vrea să-l transfere pe Kenny Saief

În Azerbaijan se vorbeşte tot mai mult despre FCSB după ce Nicolae Dică şi-a dat demisia din funcţia de antrenor la FCSB.

Azerii susţin că favorit să-i ia locul lui Nicolae Dică este Laurenţiu Reghecampf, care nu se bucură de cea mai fericită situaţie la Neftchi Baku.

Însă acesta ar fi făcut şi o propunere de jucător pentru Gigi Becali. Site-ul sportinfo.az susţine că FCSB vrea să-l transfere în vară pe Kenny Saief, un mijlocaş stânga în vârstă de 28 de ani.

Mihai Stoica spune că nici măcar n-a auzit despre Kenny Saief şi nu se pune problema unui transfer:

”Presa din Azerbaijan vorbeşte de un fotbalist de care n-am auzit în viaţa mea, că-l luăm noi... N-am auzit în viaţa mea de el. Recunosc că nu urmăresc campionatul azer”, a spus Mihai Stoica la Orange Sport.

Cine este Kenny Saief, mijlocaşul despre care presa azeră a scris că ar fi dorit de FCSB

În vârstă de 28 de ani, Kenny Saief s-a născut în Panama City, Florida şi are 4 selecţii în naţionala SUA. Fotbalul l-a început însă în Israel, la Maccabi Haifa.

La seniori a mai jucat pentru Bnei Sakhnin, Kiryat Shmona, Ramat haSharon (toate din Israel), Gent, Anderlecht, Cincinnati, Legia Gdansk, FC Ashdod şi în vara lui 2022 s-a transferat la Neftchi Baku.

Mijlocaş stânga de meserie, Saief are şi două selecţii în naţionala Israelului. El este considerat unul dintre cei mai buni jucători de la echipa lui Laurenţiu Reghecampf şi în acest sezon a avut 15 apariţii, 4 goluri şi 4 assist-uri.

Afla mai multe despre: meme stoica 

viewscnt
Articole similare