Alexandru Maxim (32 de ani) a postat pe reţelele de socializare o imagine terifiantă, după cutremurul ce a lovit Turcia şi Siria
Mijlocaşul român a postat pe Instagram o imagine, în care un tricou, cu numele său pe spate, a fost găsit sub ruinele, lăsate în urmă de cutremurul ce a lovit Turcia şi Siria. Din fericire, mijlocaşul român nu a fost afectat de acest dezastru, datorită faptului că se afla în Germania, pe şase februarie, ziua în care a avut loc cutremurul.
Mijlocaşul lui Gaziantep a ales să petreacă zilele libere, de după meciul cu Atanlyaspor, în Stuttgart, oraş în care a locuit timp de patru ani.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Cutremurul din Turica şi Siria a făcut peste 12.000 de victime
Printre persoanele ce şi-au pierdut viaţa, se numără şi Eyup Turkaslan, fostul elev al lui Marius Şumudică. Cei doi au colaborat, în perioada în care Şumudică a fost antrenorul lui Yeni Malatyaspor. Seismul a avut o magnitutdine de 7,8 pe scara Richter şi a fost cel mai mare cutremur din istorie.
Printre persoanele afectat de cutremur se numără şi Christian Atsu. Mijlocaşul lui Hatayaspor a fost găsit sub dărâmături şi transportat la spital, cu probleme la piciorul drept.
Maxim joacă la Gaziantep din 2020 şi este cotat de Transfermarkt la 3.5000.000 de euro. Mijlocaşul a marcat patru goluri şi a livrat şase pase decisive în 21 de partide jucate, în acest sezon în Superliga Turciei. Următorul meci al echipei sale va fi pe 20 februarie, contra liderului, Galatasaray.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
- Citește și
- CSA Steaua, buget de 27,3 milioane de euro în 2022. Este un record în istoria clubului. DOCUMENTE OFICIALE
- VIDEO | Imaginile neputinţei. Ce au făcut jucătorii lui PSG în ultimul minut, din partida pierdută cu Marseille
- Voluntari triplase preţul biletelor pentru duelul cu FCSB, dar, brusc, s-a răzgândit! Cât costă acum intrarea la meci, după ce ilfovenii au fost criticaţi vehement