You are here:

“Intenţia mea era să rămân la Parma”. Cristi Chivu, la prima conferinţă de presă de la Campionatul Mondial al Cluburilor: “Mourinho m-a sunat”

“Intenţia mea era să rămân la Parma”. Cristi Chivu, la prima conferinţă de presă de la Campionatul Mondial al Cluburilor: “Mourinho m-a sunat”

Fotbal internațional

Comentarii

Noul antrenor al lui Inter, Cristian Chivu, a prefaţat Campionatul Mondial al Cluburilor, din Los Angeles. Românul a vorbit despre cum s-au derulat lucrurile în ultimele săptămâni, până să fie instalat.

Cristi Chivu: "Pot spune că odată cu mine ne-am întors la rădăcini, la ceea ce înseamnă interismul"

Cristian Chivu a declarat, sâmbătă, la Los Angeles, că Inter Milano doreşte să aibă o evoluţie cât mai bună la Cupa Mondială a Cluburilor. El a afirmat să simte o mare responsabilitate în calitate de antrenor al finalistei Ligii Campionilor.

„Am mai fost antrenor la Inter, la sectorul de tineret, iar mândria a fost uriaşă, dar acum, la prima echipă, simt o responsabilitate mare pe care vreau să o transmit băieţilor mei. E aceeaşi pe care am simţit-o când Piero Ausilio m-a adus pentru prima dată la Appiano. Poate că pot spune că odată cu mine ne-am întors la rădăcini, la ceea ce înseamnă interismul, iar Marotta ştie foarte bine ce înseamnă: pentru mine înseamnă mândrie şi loialitate, ceea ce acest club a oferit mereu fanilor săi de-a lungul anilor şi motivul pentru care sunt îndrăgostit de această echipă.

Aceasta este una dintre cele mai puternice echipe din Europa, o spun rezultatele recente din Italia şi din Liga Campionilor, iar acum trebuie să ducem mai departe tot ce s-a construit bine.

Valoarea unei echipe nu depinde de faptul că ai ajuns până la capăt dar nu ai ridicat trofeul. Contează parcursul şi procesul: pentru mine acest sezon al lui Inter nu a fost un eşec, mai ales că înainte era lăudată pentru ce a făcut cu Bayern şi Barcelona. Eşecul nu există în fotbal, pentru că trebuie să încerci până la capăt. Eşecul e să cauţi vinovaţi, dar această echipă nu caută vinovaţi şi o pot spune pentru că am lucrat cu ei”, a declarat Cristi Chivu, noul antrenor al lui Inter.

Şansa de a antrena Inter, o surpriză pentru Cristi Chivu

După ce Cesc Fabregas nu a putut fi luat de la Como, conducerea lui Inter s-a îndreptat către Cristi Chivu, care a salvat-o de la retrogradare pe Parma.

„Pentru mine, să fiu sunat a fost o surpriză, pentru că intenţia mea era să rămân la Parma. Apoi, când am primit telefonul de la Inter, am vrut imediat să se ceară permisiunea lui Federico Cherubini, din respect. Dar e clar că pentru mine Inter înseamnă ceva special. Faptul că am fost aici atâţia ani mă ajută. Nu contează dacă mi se spune Cristian sau mister, ceea ce contează e călătoria pe care am făcut-o şi pe care o vom face. Pentru mine nu vârsta contează, ci calitatea, iar Mkhitaryan e un exemplu, dar la fel şi ceilalţi mai tineri.

Este grupul nostru istoric care merge mai departe de mulţi ani, suntem fraţi pe viaţă, iar rezultatele te ajută să păstrezi această legătură. M-a bucurat să-l revăd pe Maicon pe teren şi să citesc mesajele lor. Unele dedicaţii sunt speciale ca să le împărtăşesc, dar pot spune că am vorbit şi cu Mou (n.r. - Mourinho) şi este fericit pentru mine.

Cu Inzaghi am o relaţie bună, am avut-o mereu, îl sunasem chiar înainte să fiu contactat de Inter, ca să-i urez succes pentru noua aventură, şi de atunci nu ne-am mai auzit”, a mai spus noul antrenor de la Inter.

Inter Milano debutează la Campionatul Mondial al Cluburilor cu Monterrey, miercuri, la Los Angeles: „Trebuie să onorăm această nouă competiţie”, adăugat românul de pe banca lui Inter.

Afla mai multe despre: cristi chivucristi chivu interinter campionatul mondial al cluburilor 

viewscnt
Articole similare