Interviu cu Ştefan Radu: "În Italia, lumea îmi şpune Ştefan, iar în România Daniel". Cum a răspuns la "Când ajungi la Lazio, trebuie să te accepte Fane Radu" VIDEO

Apărătorul lui Lazio, românul Ştefan Radu (34 de ani), a făcut o călătorie în timp într-un interviu realizat de clubul din Serie A.

Ştefan Radu, interviu special în Italia după ce a scris istorie

Fotbalistul echipei Lazio Roma, Ştefan Radu, a stabilit un record la meciul de sâmbăta trecută cu Spezia, scor 2-1, din Serie A, el devenind jucătorul cu cele mai multe partide jucate pentru gruparea italiană: 402. Fundaşul român a fost protagonistul unui amplu interviu realizat de clubul Lazio.

Cum vrei să-ţi spunem, Ştefan sau Daniel, pentru că ai şi acest nume şi cu el ai devenit recordmenul de prezenţe în tricoul lui Lazio? Suporterii îţi spun Innamoradu, românul de la Roma. Tu cum vrei să-ţi spunem?
Cum vă e mai simplu, nu ştiu. În Italia, toată lumea îmi şpune Ştefan, iar în România Daniel, deci nu ştiu. Cum vă e vouă mai simplu, mi-e indiferent că îmi spuneţi Ştefan sau Daniel.

Cum te simţi să fii recordmenul de prezenţe în toate competiţiile în tricoul lui Lazio? Dar şi jucătorul cu cele mai multe prezenţe în Serie A?
Am spus-o întotdeauna, este un motiv de mândrie ce am reuşit. Nu mi-am imaginat niciodată că voi putea să ating acest număr important, că voi reuşi să-l depăşesc pe Beppe Favalli.

Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.

Tu eşti căpitanul fără banderolă. Ai spus că vrei să fii liber pe teren. Putem spune că, dacă aveai banderola, ai fi luat 550.000 de cartonaşe galbene în plus?
Nu ştiu. A fost momentul în care Mister a decis să-mi dea banderola, dar eu nu m-am simţit niciodată în stare să fiu căpitan şi am hotărât să i-o dau lui Senad. Cred că Lulic o merită şi atât.

Ai o prietenie frumoasă cu el, dar acum aş vrea să te rog să ne întoarcem puţin în timp, adică acum 14 ani. Ce îţi aminteşti din prima zi, când ai sosit în ianuarie, de la Dinamo?
Da, mi-o amintesc bine, pentru că eram un puşti, eram speriat, venisem într-o ţară nouă şi eram singur. Am avut însă norocul să găsesc aici nişte colegi care m-au primit bine şi, încet-încet, am devenit un membru al familiei.

Cine te-a ajutat cel mai mult să te integrezi. Erai doar un puşti din România, foarte tânăr, care nu ştia pe cine să întrebe ce să facă. Cine te-a ajutat cel mai mult în acea perioadă?
Ştiu că suporterii lui Lazio ar fi puţin nervoşi să audă aceste două nume, dar, ca să fiu sincer, Goran Pandev şi Aleksandar Kolarov m-au ajutat mult, erau şi ei la început, dar ei m-au ajutat să mă integrez rapid în echipă.

Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.

Te-ai îndrăgostit de aceste culori atât de tare încât într-o zi ai decis să nu mai mergi la echipa ta naţională, ai spus că Lazio este naţionala ta.
Da, este adevărat, dar am luat această decizie din motive de sănătate. Am hotărât să mă concentrez exclusiv pe echipa mea de club şi, vă spun sincer, nu am regretat, şi astăzi cred că am luat decizia corectă.

Apărare în trei, în patru, ai jucat fundaş central, fundaş lateral, trei sau cinci în defensivă, ce preferi?
Sincer, cel mai bine mă simt în apărare, ca fundaş central. Am jucat mult acolo, apoi am fost reprofilat pentru o perioadă pe stânga, ca jucător de bandă, dar rolul meu este cel de fundaş central. Acolo am început să joc de mic şi acela e rolul pe care îl prefer.

Am cercetat puţin atunci când am pregătit acest interviu şi am găsit nişte imagini superbe. Una dintre cele mai populare este aceea cu mâinile strânse, când Strakosha i-a apărat un penalty lui Dybala, la Torino. Apoi am mai găsit una, nu vreau să te supăr, dar, după părerea mea, atunci ai devenit om, când te rugai la Catania, după ce îţi pierdusei tatăl.
Da, a fost un moment delicat pentru mine. În aceste zile se împlinesc 10 ani de la acel moment şi au fost, într-adevăr, ceva deosebit pentru mine. A fost extrem de greu pentru mine când mi-am pierdut tatăl. Nu-ţi ascund că m-am gândit şi la retragere atunci, pentru că eram foarte apropiaţi şi a fost un şoc ce s-a întâmplat atunci.

Ai devenit un alt om, a apărut un nou Radu, iar de acolo ai început să crezi mai mult în tine, dar de ce nu tragi mai mult din afara careului? Pe 6 decembrie 2012, cu Petkovic antrenor, ai dat primul gol, la Maribor, în Europa League. A fost unul cu capul, ai venit la colţul scurt. Apoi ai început să dai de la distanţă. Primul, pe 24 februarie 2014, Lazio - Pescara. De ce nu tragi din toate poziţiile?
Din păcate, când ajung din apărare în atac, de multe ori sunt obosit şi nu mai am forţă suficientă să trag la poartă. Nu ascund nici că am îmbătrânit şi nu mai am forţa de acum câţiva ani.

Ai fost întotdeauna foarte sincer. În 2019, după ce ai câştigat Cupa, te-ai gândit serios să îmbraci tricoul altei echipe, te-ai gândit să spui stop?
cum, că a trecut acel episod, da, vă pot spune că am avut o discuţie cu agentul meu, dar am spus că atât timp cât mai există o speranţă, eu vreau să rămân. Nu voiam să plec atunci, mai ales după ce se întâmplase. Sunt fericit de alegerea mea, că am rămas.

Tăcerea ta spune totul, pentru că următoarea întrebare era legată de glumele din vestiar şi de respectul faţă de colegi. Parolo a spus "Când ajungi la Lazio, trebuie să te accepte Fane Radu. Pentru că şeful e întotdeauna şef!".
Nu ştiu dacă aşa e, dar trebuie să te obişnuieşti puţin cu locul. La Lazio este diferit, nu poţi să câştigi un meci, apoi să pierzi două fără probleme. Aici vrem să câştigăm mereu. Pentru că suporterii sunt duri. Aşa că eu încerc să le explic nou-veniţilor acest lucru.

Şi îi faci să înţeleagă repede, e clar. Dar când ţi-ai dat seama că o poţi face, că îţi este la îndemnână acest record? Ştii momentul precis?
Am spus-o mereu, nu m-am gândit şi nu am ţintit acest record. Ştiam că Beppe Favalli are 400 de meciuri, dar nu m-am concentrat să-l depăşesc. Am luat-o meci cu meci, nu ştiu, în fotbal trebuie să te gândeşti doar la meciul următor, nu să baţi recorduri, e altceva. 18.21 Faţă de lumea normală. Exact.

Nu ştiu cine e la curent, dar mai ai un mic record, ai înscris împotriva unui omonim. În Lazio - Genoa, Radu i-a dat gol lui Radu. S-a întâmplat extrem de rar aşa ceva în Serie A. E ciudat şi pentru tine, şi pentru el, mai ales că îţi este conaţional.
Da, a fost ciudat, e adevărat, mai ales că eu marchez atât de rar. În acea zi, avându-l pe Radu în faţă, am avut curaj să trag şi să dau gol.

Te-ai gândit să pleci de la Lazio atunci când te-a dorit Walter Zenga la Sampdoria? Îţi aminteşti acel moment?
Da, e adevarat. Am avut şi am şi acum o relaţie bună cu Walter, dar toată lumea ştie ce relaţie am eu cu Lazio şi cât ţin la acest club, aşa că e greu să plec.

E greu să pleci şi pentru că ai în familie doi micuţi cu personalitate, pe care au moştenit-o de la tatăl lor, care nu vrea să se mute. Soţia ta, Alexandra, te-a susţinut întotdeauna în această decizie. E adevărat că cei doi copii gemeni ai voştri, Edoardo Constantin şi Alessia Maria, plâng atunci când plecaţi din Roma chiar şi pentru câteva zile în vacanţe? E adevărat?
Din fericire, da. Sunt născuţi aici, s-au obişnuit aici, casa lor e aici, la Roma. Dar, în meseria noastră, din păcate, trebuie să ne adaptăm la toate.

Cum te vezi în viitor?
Nu ştiu. Trăiesc în prezent, pentru că îmi doresc să mai joc, nu îmi pot imagina cum va fi după aceea. Pe moment, ştiu că vreau să joc şi mă gândesc doar la acest lucru. Să joc, să mă antrenez bine, să trăiesc în prezent.