Juventus continuă evoluţiile dezamăgitoare din acest sezon, iar ultima ”ispravă” este de-a dreptul istorică în Serie A.
Juventus a pierdut contra formaţiei Monza, scor 0-1, în etapa a şaptea din Seria A.
Cu Di Maria eliminat încă din minutul 40, formaţia torineză nu a pus mari probleme echipei nou-promovate, care, mai mult, a dat lovitura în minutul 74, prin danezul Gytkjaer, stabilind şi rezultatul final, 1-0 pentru formaţia gazdă.
Juventus, de nerecunoscut. Eşec în Serie A, în faţa lui Monza. Care este situaţia lui Allegri
Astfel, Monza a obţinut prima victorie din istoria clubului în Serie A, chiar în faţa celui mai de succes club din istoria campionatului italian. Juventus are în palmares 36 de titluri de campioană.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Pentru Juventus a fost primul eşec în această ediţie de Serie A. După şapte etape, gruparea torineză este pe locul opt, cu doar zece puncte şi a înregistrat numai două victorii. Monza este pe poziţia 18, cu patru puncte.
În Champions League, situaţia este şi mai complicată. Juventus are zero puncte după două meciuri, într-o grupă din care mai fac parte PSG, Benfica şi Maccabi Haifa.
Cu un asemenea parcurs, se speculează din ce în ce mai des cu privire la viitorul lui Massimiliano Allegri, antrenorul torinezilor din vara anului trecut.
Conducerea lui Juventus a confirmat însă că nu se pune problema ca tehnicianul de 55 de ani să fie demis.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
”Ar fi o nebunie să-l dăm afară pe Allegri acum. Allegri are un proiect aici la Juventus, care se va dezvolta pe durata următorilor patru ani”, a declarat Maurizio Arrivabene, preşedintele grupării piemonteze, conform presei italiene.