Viorel Moldovan (52 de ani), jucător cu zeci de meciuri în Ligue 1, a comentat transferul de răsunet al lui Alexi Pitu (20 de ani) în fotbalul francez, la Bordeaux. Fostul mare atacant consideră că fostului jucător al lui Hagi îi va fi foarte greu în Ligue 2.
Viorel Moldovan este unul dintre cei mai avizaţi oameni de fotbal din România când vine vorba despre fotbalul francez.
Fostul mare atacant a jucat vreme de mai mulţi ani în Franţa, în perioada 2000 - 2004, cu excepţia ultimelor luni din 2003, când a fost împrumutat la Al Wahda, în Emiratele Arabe Unite.
A fost legimitat la Nantes, unde a devenit campion în Ligue 1, în 2001. A bifat 69 de meciuri în prima divizie din Franţa, livrând 31 de goluri şi două pase decisive.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
”Ligue 2 e mult mai complicat decat Ligue 1”. Avertismentul de care Pitu va trebui neapărat să ţină cont la Bordeaux: ”Are un deficit” | EXCLUSIV
Astfel, invitat în studioul Orange Sport, Moldovan a comentat transferul pe două milioane de euro al lui Pitu la Bordeaux, formaţie care speră să revină în Ligue 1 la doar un an de la retrogradare.
”Nu îi va fi uşor. Impactul va fi destul de profund pentru el chiar dacă e Ligue 2. E mult mai complicat decat Ligue 1. Se joacă fotbal mai puţin. Se bazează pe forţă. El are un deficit, nu are forţă.
Are alte calităţi care pot să compenseze: abilitate tehnică, viteză de gândire. Cred că gândeşte destul de repede, să compenseze faptul că nu are aceste lucruri, iar acolo va fi nevoit să gândească mult mai rapid.
Am văzut şi la Ilie (n.r. Rareş). A fost forţat de Favre la început şi a ieşit din circuit. A avut concurenţă. A trecut şi Bordeaux prin multe. A fost retrogradată, dar Federaţia Franceză de Fotbal a intervenit şi a evitat să retrodradeze în dizivia naţională.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
A fost bine pentru că a mai degresat masa salarială şi ei au pus accent pe academie şi jucători tineri. În campionat funcţionează foarte bine. Sunt pe locul 2.
Rămâne de văzut cum se va integra. Nu-i va fi uşor, va fi complicat. Va trebui să fie atent la toate aspectele pe care antrenorul i le cere. Au mai fost exemple în care jucătorii români au mers şi nu s-au integrat”, a declarat Moldovan, la Orange Sport.
Alexi Pitu a fost prezentat oficial la Bordeaux şi au apărut deja primele imagini cu el la antrenamentele noii sale echipe.
Arrivée, signature, et découverte du Haillan...
— FC Girondins de Bordeaux (@girondins) January 26, 2023
Revivez les premiers pas d'Alexi Pitu chez les Marine et Blanc pic.twitter.com/sVbHd40ari
- Citește și
- Jean-Philippe Gatien a demisionat din Comitetul de Organizare al JO 2024
- Cristiano Ronaldo abia acum îşi dă seama cum stă treaba în Arabia Saudită. Avertismentul lui Şumudică: ”E cel mai puternic campionat din Orientul Mijlociu”
- Gică Hagi a dezvăluit dorinţa ascunsă legată de viitorul lui Ianis. Ce îşi doreşte ”Regele” pentru fiul său: ”M-aş bucura enorm”
Afla mai multe despre: alexi pitu, moldovan