You are here:

LIVE VIDEO | Dinamo - FC Argeş, ACUM, pe Orangesport.ro. Lovitură de teatru! Argeşenii au deschis scorul şi sunt matematic în play-off la acest scor

LIVE VIDEO | Dinamo - FC Argeş, ACUM, pe Orangesport.ro. Lovitură de teatru! Argeşenii au deschis scorul şi sunt matematic în play-off la acest scor

Superliga

Comentarii

Meciul Dinamo - FC Argeş se joacă duminică, 1 martie, de la ora 18:00, în etapa a 29-a din Superliga României, LIVE VIDEO pe OrangeSport.ro.

LIVE VIDEO | Dinamo -  FC Argeş 0-1 (Matos 74), în Superliga

Statistici meci oferit de Superscore

Echipele de start

  • Dinamo: Epassy – Sivis, Boateng, Stoinov, Opruţ – Soro, Gnahore, Cîrjan – Armstrong, Karamoko, Musi
  • Rezerve: Roşca, Din Licaciu, Milanov, Mazilu, Cr. Mihai, Tarba, Toader, Duţu, Ikoko, Ţicu, Al. Pop
  • Antrenor: Zeljko Kopic
  • FC Argeş: Căbuz – Tofan, Sadriu, Tudose, Briceag – Borţa, Sierra, Raţă – Micovschi, Matos, Bettaieb
  • Rezerve: Straton, Oancea, Garutti, Buşe, Seto, Rădescu, Blagaic, Pîrvu, Moldoveanu, Brobbey, Idowu, Moldovan
  • Antrenor: Bogdan Andone

Min. 74 GOOOOL FC Argeş! Matos marchează printr-un şut superb, iar argeşenii sunt matematic în play-off la acest scor. 

Min. 69 Pîrvu are o execuţie rafinată din marginea careului, iar mingea se scurge pe lângă bară. 

Min. 67 Tarbă trece cu noroc de un adversar, ajunge în zonă centrală şi trage plasat puţin pe lângă poartă. 

Min. 63 Stoinov a reluat cu capul, iar Căbuz a respins. 

UPDATE 10.385 sunt pe Arena Naţională la Dinamo - FC Argeş. 

Min. 57 O nouă ocazie pentru Cîrjan. 

Min. 52 Karamoko s-a accidentat! La un sprint spre poarta adversă, atacantul a simţit o problemă la coapsă şi a fost scos pe targă din meci. 

Min. 46 A început repriza secundă. 

Min. 45+3 Pauză pe Arena Naţională: Dinamo - FC Argeş 0-0.

Min. 45+1 Musi trage peste poartă. 

Min. 44 Cîrjan trage moale pe centrul porţii, iar Căbuz reţine. 

Min. 39 Karamoko preia superb pe poziţie viitoare, dar trage în bară!

Min. 37 Musi reia slab din interiorul careului, iar defensiva argeşeană înlătură pericolul. 

Min 22 Căbuz salvează fabulos! După o acţiune prelungită de atac, Karamoko a tras plasat, iar portarul lui FC Argeş a scos superb în corner. 

Min. 8 Dublă ocazie pentru FC Argeş! Faza s-a încheiat cu şutul lui Micovschi, în faţa căruia a salvat Epassy. 

Min. 3 Cîrjan rămâne la minge în careul lui FC Argeş, trage, iar Căbuz salvează. 

Min 1. A început meciul de pe Arena Naţională, unde sunt probleme cu gazonul. 

UPDATE Probleme pentru Dinamo! Motivul din spatele absenţei titularului "câinilor", la meciul cu FC Argeş


19 octombrie 2025, Dinamo - Rapid 0-2: a fost singura înfrângere suferită de elevii lui Zeljko Kopic în campionatul curent pe teren propriu, în rest au opt victorii şi cinci remize.

Piteştenii au câştigat şase dintre cele 14 deplasări din sezonul în curs, iar de alte două ori au terminat la egalitate.

60,1 % este media posesiei dinamoviştilor din primele 28 de runde, locul 1 la acest capitol (FC Argeş - 42,4 %).

FC Argeş este formaţia cu cele mai multe goluri marcate pe contraatac - 14. Dinamo este singura echipă care nu a primit gol din afara careului mare.

La finalul etapei precedente, gruparea argeşeană avea cele mai multe meciuri fără gol încasat - 13 (Dinamo - 12).

Cele două echipe s-au mai întâlnit în principala competiţie internă de 94 de ori (nu sunt incluse meciurile de baraj), de 55 de ori s-au impus bucureştenii, de 26 de ori au câştigat piteştenii, iar alte 13 partide s-au terminat la egalitate.

Palmares cu Dinamo gazdă: 46 jocuri - 38 victorii Dinamo - două remize - 6 succese FC Argeş.

Cele mai multe goluri s-au marcat pe 13 iunie 1976, Dinamo - FC Argeş 7-1.

Dintre toate cele 94 de confruntări din campionat, meciul din 24 iunie 1979, Dinamo - FC Argeş 3-4 a fost cel mai spectaculos şi a rămas în memoria microbiştilor drept „cea mai frumoasă finală de campionat din istorie". 

După prestaţia excepţională, "Gâscanul" a primit nota 10 din partea trimisului "Sportului", Ioan Chirilă, care nota: "«Diavolul» Dobrin şi-a exercitat dreptul de veto. A declanşat contraatacul de 1-1, împotriva cursului jocului, a reuşit marele sprint al desprinderii, în minutul 69, permiţându-şi şi luxul de a oferi, în autograf, ultimul gol al campionatului". - Sursa: LPF.

Clasament competiţie oferit de Superscore

 

Afla mai multe despre: fc argeşdinamosuperliga 

viewscnt
Articole similare