You are here:

VIDEO | Rapid Bucureşti – CFR Cluj 1-4. Şumudică, dezastru la meciul de retragere al lui Săpunaru. Ardelenii şi-au asigurat locul 2

VIDEO | Rapid Bucureşti – CFR Cluj 1-4. Şumudică, dezastru la meciul de retragere al lui Săpunaru. Ardelenii şi-au asigurat locul 2

Superliga

Comentarii

CFR Cluj s-a impus cu scorul de 4-1 pe terenul celor de la Rapid în ultimul meci al etapei a 9-a din play-off-ul Superligii.

VIDEO Rapid Bucureşti – CFR Cluj 1-4 (min 90 Dobre - min 10 Păun, min 40 Postolachi, min 45+3 Deac, min 70 Bolgado)

Echipele de start:
  • Rapid: Aioani - Manea, Ciobotariu, Ignat, Borza, - Săpunaru - Vulturar, Christensen - Dobre, Petrila, Burmaz
  • Rezerve: Stolz, Onea, Bădescu, Braun, Hromada, Pop, Kait, Gojkovic, Ademo, Micovschi, Koljic, Ankeye
  • Antrenor: Marius Şumudică
  • CFR Cluj: Popa - Camora, Bolgado, Ilie, Abeid - Emerllahu, Fica, Păun - Sfaiţ, Deac, Postolachi
  • Rezerve: Hindrich, Gal, Iacob, Bârstan, Ţîrlea, Sinyan, Tachtsidis, Korenica, Nkololo, Gligor, Kamara, Munteanu
  • Antrenor: Dan Petrescu

Min 90+3: Fluier final.

Min 90: GOOOOL Rapid! Dobre înscrie din centrarea precisă a lui Borza, pe jos. Atacantul foloseşte un procedeu dificil pentru a trimite mingea în poartă.

Min 76: Mingea ajunge la Korenica, la marginea careului, care trage la colţul lung. Aioani se opune şi trimite în corner.

Min 73: Gojkovic prinde un şut în forţă din afara careului, dar Popa este într-o formă excelentă şi respinge.

Min 70: GOOOOL CFR Cluj! Bolgado trimite scorul la 4-0 cu o lovitură de cap, venită din cornerul executat de Deac.

Min 66: Burmaz este servit excelent de Petrilă, dar sârbul nimereşte bara cu execuţia sa pretenţioasă.

Min 61: Petrila prinde un şut la colţul lung, cu interiorul piciorului drept, respins după un plonjon al lui Popa.

Min 52: Popa se opune la şutul lui Dobre. Portarul oaspeţilor scoate o minge dificilă şi îşi menţine poarta intactă.

Min 49: Cristi Săpunaru este înlocuit! Final de carieră pentru căpitanul celor de la Rapid. 

Min 47: Fică trimite un şut pe direcţia lui Aioani, care este foarte aproape de a comite o gafă.

Min 46: A început repriza secundă!

Min 45+3: Pauză!

Min 45+3: GOOOOOL CFR! Deac face 3-0!

Min 40: GOOOOOOOOOL CFR! Postolachi face 2-0.

Min 25: Ratare Ciprian Deac! Scorul rămâne 0-1!

Min 30: Cartonaş galben pentru Borza!

Min 19: Ocazie mare pentru CFR. Postolachi, periculos în careul advers.

Min 12: Ignat se resimte după duelul cu Păun şi cere schimbare. Intră Kait.

Min 10: GOOOOL CFR! Păun deschide scorul în Giuleşti după ce i-a luat faţa lui Ignat. 

Min 1: A început partida!

CFR Cluj a câştigat Cupa României şi va juca în preliminariile Europa League, în timp ce Rapid Bucureşti încă are miză. Înaintea meciului din Giuleşti, echipa antrenată de Dan Petrescu, cel care va lipsi din cauza unor probleme, este a doua în play-off, cu 39 de puncte.

Rapid este pe locul al cincilea, cu 32 de puncte, cu cinci mai puţine decât ocupanta locului al patrulea, Universitatea Craiova, ocupanta ultimului loc de calificare în preliminariile Conference League. Giuleştenii au nevoie de victorie cu CFR Cluj şi de încă un rezultat pozitiv în ultima etapă, pe terenul lui U Cluj.

Marius Şumudică: "Rapid nu a beneficiat de nicio decizie pro"

Marius Şumudică şi-a spus supărarea la Rapid, în conferinţa de presă premergătoare meciului cu CFR Cluj.

„Atât s-a putut. Dacă vom câştiga mâine, să faci 12 puncte în play-off înseamnă un cuantum de puncte OK, având în vedere deciziile de arbitraj. Unde eram acum cu o decizie favorabilă Rapidului? Poate eram în locul Craiovei, poate eram pe locul 2. N-am cum să trec peste anumite decizii, peste care nu pot să trec.

Numai faultul asupra lui Burmaz, la ultima fază cu Universitatea Craiova. Scădeţi-le lor două puncte şi puneţi unul la noi! Să vedeţi unde eram. Am fi avut 33 de puncte, Craiova 35, câştigam mâine şi treceam peste. Penalty-ul cu FCSB, clar ca lumina zilei, penalty-ul cu Craiova care nu s-a dat. Uitaţi-vă câte penalty-uri avea Rapidul anul trecut şi câte a avut cu Şumudică.

Au spus clar oameni de la televiziune că meritam penalty-uri care nu s-au acordat. Cu Dinamo am avut penalty, la Ademo, a zis şi domnul Avram. Nu a fost să fie. A fost un cumul de factori. A fost un moment neprielnic, din toate punctele de vedere, pentru Rapid.

Mai am două meciuri, unul în Giuleşti şi unul la Cluj, apoi se termină mandatul meu la Rapid. Am avut nişte clauze în contract. Într-un final, vom vedea. 1%, cât sunt şanse, încercăm să ne agăţăm de ele. Referitor la Şumudică, vă spun că în ultimii 3 ani Rapid nu a ajuns până la ultimele partide să aibă şanse matematice de a se califica în cupele europene.

Îmi pare rău că nu am rămas la mâna noastră. Dacă una din cele 5 faze erau în favoarea noastră, eram în cupele europene. Rapid nu a beneficiat de nicio decizie pro. Am fost total dezavantajaţi. Asta este, am fost scut, am ieşit mereu şi am spus lucrurilor pe nume. Nu spun că nu sunt şi eu vinovat. Dacă o singură decizie era corect analizată, eram cu şanse la cupele europene. Dacă 2 sau 3 erau corect analizate.

Din punctul meu de vedere, nu e un sezon ratat. Am realizat mai mult decât anul trecut. Am ajuns în semifinalele Cupei, terminăm cel puţin pe locul 5. Am fost total dezavantajaţi. Nu este un sezon ratat. Avem cea mai tânără echipă din Liga 1”, a declarat Marius Şumudică, înainte de penultimul joc al Rapidului în acest sezon.  

Afla mai multe despre: rapid bucuresti cfr clujmarius sumudicamarius sumudica rapid 

viewscnt
Articole similare