FC U Craiova nu va mai avea dreptul să folosească leul ca marcă a clubului şi va fi nevoită să-şi schimbe şi numele echipei.
FC U Craiova, obligată să renunţe la leul de pe emblemă şi să-şi schimbe denumirea
Decizia în cauză a venit marţi, 12 iulie, în urma celor 42 de înregistrări la Secţia a IV-a Civilă a Tribunalului Bucureşti.
Sentinţa dictată de instanţă nu este una definitvă. Aceasta poate fi atacată cu apel în termen de 30 de zile.
”Obliga pârâtele la modificarea numelui înregistrat la ONRC, la Judecătorie şi în registrele privind asociaţiile şi federaţiile sportive astfel încât acestea să nu mai conţină denumirea protejată a reclamantei sau asocieri de litere şi cifre care să încalce drepturile conferite de marca în termen de 15 zile de la data rămânerii definitive a hotărârii ce se va pronunţa.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Constată că domeniul înregistrat sub numele www.fcuniversitatea.ro încalcă drepturile exclusive ale mărcilor aparţinând reclamantei şi va interzice folosirea mărcii în cadrul numelui comercial al pârâtelor, va interzice folosirea numelui de domeniu www.fcuniversitatea.ro şi va obliga pârâtele să facă demersuri la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Informatică să efectueze transferul acestui domeniu către reclamantă, după plata taxelor aferente şi efectuarea procedurii administrative de înregistrare.
Obliga pârâtele la încetarea oricărei activităţi cum ar fi, cu titlu exemplificativ: folosirea, comercializarea, distribuirea, promovarea, orice alt act de utilizare în activitatea comercială, inclusiv în mediul online, inclusiv prin intermediul website www.fcuniversitatea.ro sau orice alt website, în legătură cu produse care datorită identificării/similarităţii cu mărcile reclamantei încalcă drepturile exclusive asupra acestora.
Interzice folosirea de către pârâte a semnelor identice sau similare mărcilor deţinute de reclamantă sau a unor semne similare în activitatea comercială, inclusiv în cuprinsul denumirii comerciale şi în special în competiţiile sportive, pe documente, pe biletele de acces, pentru publicitate în orice formă, în înscrisurile, în asociaţiile şi federaţiile sportive, utilizarea semnului de documente sau pentru publicitate.
Obliga pârâtele la retragerea de îndată, de pe piaţă a oricăror produse şi servicii, inclusiv de pe website, care poartă fără drept semne identice sau similare mărcilor, precum şi distrugerea acestora dacă mai există.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Obliga pârâtele la furnizarea de informaţii complete privind furnizorii precum şi cu privire la cantitatea şi valoarea produselor vândute sub semnele corespunzătoare mărcilor precum şi a biletelor vândute pentru evenimentele sportive din perioada 2013 – 2018.
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, apel care se depune la Tribunalul Bucureşti. Pronunţată în şedinţa din 12.07.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, de către grefa instanţei”, se arată pe portal.just.ro.
Adrian Mititelu, eliberat din închisoare
Adrian Mititelu, patronul clubului din Bănie, a fost eliberat din închisoare săptâmâna trecută şi anunţa că obiectivul oltenilor pentru noul sezon este calificarea în play-off.
- Citește și
- FCU Craiova a contestat ordinul impus de ministrul Novak! Marcel Puşcaş reacţionează: ”Efectul nu va fi cel dorit”
- Marian Iancu, discuţie la telefon cu Dumitru Dragomir. Ce i-a spus fostul patron din Liga 1: ”Numai în pielea lui să nu fii”. EXCLUSIV
- EXCLUSIV Nicolae Dică vede o nouă forţă din următorul sezon: ”S-au întârit foarte bine!”