Jurgen Klopp (59 de ani)
Jurgen Klopp a confirmat discuţiile pentru preluarea funcţiei de selecţioner al Germaniei
După încheierea aventurii lui Julian Nagelsmann la cârma Germaniei, DFB se mobilizează pentru a-i găsi un succesor. În ultimele ore, numele lui Jurgen Klopp, fostul antrenor al echipei Liverpool, revine cu insistenţă. Iar vineri seara, chiar el a confirmat că are discuţii cu federaţia germană
”Lucrurile s-au mişcat foarte repede. Julian şi-a dat demisia. DFB caută un succesor. Şi poartă discuţii cu mine”, a declarat iniţial antrenorul în vârstă de 59 de ani.
Înainte de a adăuga: ”Vor fi necesare discuţii aprofundate, deoarece problemele cu care ne confruntăm în prezent nu se datorează, desigur, doar lui Julian Nagelsmann. Julian este un antrenor excepţional şi va demonstra acest lucru de multe alte ori pe parcursul carierei sale de antrenor.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
De aceea, trebuie pur şi simplu să aşteptăm să vedem cum se vor desfăşura aceste discuţii. Trebuie, de asemenea, să am discuţii cu angajatorul meu, Oliver Mintzlaff. Ştiu că fotbalul german îi stă profund la inimă şi, prin urmare, este foarte deschis la aceste discuţii”.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
După perioade de succes pe banca tehnică a echipelor Mainz şi Borussia Dortmund, Jurgen Klopp a devenit o legendă la Liverpool, câştigând titlul de campion al Angliei în 2020, punând capăt unei perioade de 30 de ani fără titlu, la un an după câştigarea Ligii Campionilor.
În ianuarie 2024, el şi-a anunţat plecarea de la cârma ”cormoranilor” la sfârşitul sezonului, la nouă ani de la sosirea sa la "The Reds" în toamna anului 2015.
Începând cu 1 ianuarie 2025, el are un contract cu Red Bull în calitate de director global de fotbal, coordonând diferitele cluburi deţinute de marca austriacă de băuturi energizante.
- Citește și
- ”Am vrut să mă retrag din fotbal”. Mărturisirea impresionantă a unui argentinian după realizările cu Capul Verde: ”Am suferit”
- Final de Mondial pentru Capul Verde, dar povestea continuă. Eroul Vozinha şi colegii săi: ”Acum oamenii ştiu unde este ţara noastră pe hartă”
- Adam Sandler a oficiat nunta lui Taylor Swift cu Travis Kelce. Ţinutele mirilor, create de Christian Dior Haute Couture
Afla mai multe despre: cm 2026, germania, jurgen klopp







