Fostul antrenor de la Rapid Bucureşti, Mihai Iosif, a vorbit despre echipa giuleşteană şi despre absenţa de pe stadion din ultima perioadă.
De ce n-a mai fost Mihai Iosif la meciurile echipei de suflet, Rapid Bucureşti
Mihai Iosif s-a aflat la Rapid din 2017 până în martie 2022, din perioada în care echipa activa în Liga 4. El a fost antrenorul care a pus-o pe picioare pe Rapid în Liga 2 şi a reuşit promovarea în Superligă.
După un început fulminant în sezonul trecut în care nou-promovata de la acel moment a legat multe victorii, Rapid Bucureşti a picat pe finalul sezonului regulat. Cu Mihai Iosif, giuleştenii au legat 10 meciuri fără victorie şi au ratat locurile de play-off.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Rapid Bucureşti n-a prins play-off-ul, deşi obiectivul a fost salvarea de la retrogradare inţial, dar ţinta a fost schimbată din mers pe parcursul sezonului.
La aproape jumătate de an distanţă, Mihai Iosif a recunoscut că mai ţine legătura doar cu acţionarul Victor Angelescu şi a spus de ce nu a mai fost pe stadionul echipei de suflet.
"Nu prea am fost (n.r. - pe Stadionul Rapid-Giuleşti), nu ştiu, am vrut să stau mai retras. Probabil mă voi duce pe viitor. Nu am simţit atunci... Nu am simţit chemarea. În nicio relaţie nu mai sunt cu cei care conduc Rapidul. Mai vorbesc cu Victor (n.r. - Angelescu) din când în când. Nu s-a întâmplat nimic, am fost demis şi viaţa merge înainte. Ăsta e rolul antrenorului. Cei care am fost acolo am realizat ceva.
Când nu ai rezultate, eşti schimbat, chiar dacă tu erai în obiectiv. Aveam de îndeplinit salvarea de la retrogradare, un obiectiv pe care nu l-am pus eu.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Nu am reproşat. Conducătorul îşi ia o marjă când echipa nu merge şi atunci încep să caute antrenori. Dar eu nu aş apărea pe stadion cât timp echipa are antrenor, nu aş face asta niciodată, doar după ce aş semna", a declarat Mihai Iosif pentru Orange Sport.
Mihai Iosif este liber de contract din martie.
- Citește și
- Mihai Stoica îşi caută dreptatea! "E provocare ca în România suporterii unei echipe să strige numele altei ţări. Că fata mea e înjurată cu nume, concret, iar nu e problemă" | EXCLUSIV
- Mirel Rădoi a recunoscut negocierile eşuate cu Universitatea Craiova şi Sorin Cârţu a intervenit: "Lipsa de comunicare între cele două părţi"
- Farul mai cedează un jucător. După plecările la ”pachet” la FCSB, Gică Hagi se desparte de încă un titular
- Jefte pleacă de la CFR Cluj după o lună. Clubul la care se transferă la pachet cu un alt coleg din Gruia
Afla mai multe despre: mihai iosif, rapid bucuresti