You are here:

Mirel Rădoi a recunoscut negocierile eşuate cu Universitatea Craiova şi Sorin Cârţu a intervenit: "Lipsa de comunicare între cele două părţi"

Mirel Rădoi a recunoscut negocierile eşuate cu Universitatea Craiova şi Sorin Cârţu a intervenit: "Lipsa de comunicare între cele două părţi"
Comentarii

Preşedintele Universităţii Craiova, Sorin Cârţu, a intervenit în momentul în care noul antrenor, Mirel Rădoi, a vorbit despre negocierile eşuate din urmă cu câteva luni.

Mirel Rădoi a ratat banca Universităţii Craiova în urmă cu două luni

Fostul selecţioner Mirel Rădoi a preluat, marţi, conducerea tehnică a echipei Universitatea Craiova, el fiind prezentat oficial într-o conferinţă de presă.

Rădoi îi succede la gruparea olteană lui Laszlo Balint, de care Universitatea Craiova s-a despărţit în urmă cu câteva ore.

Totuşi, aventura lui Balint în Oltenia putea fi anulată din urmă cu două luni. În iunie, Universitatea Craiova şi Mirel Rădoi au negociat, dar nu s-a ajuns la un consens şi a fost instalat tehnicianul proaspăt demis. 

Acum, atât Mirel Rădoi cât şi Sorin Cârţu au oferit detalii despre negocierile de dinaintea începutului sezonului. 

"Da, pot să spun că este un vis îndeplinit. V-am zis că la un moment dat voi fi şi antrenorul Craiovei, pentru că mi-am dorit din momentul în care am început să antrenez. M-am gândit că aş vrea la unele cluburile la care am jucat şi la unele la care mi-am dorit să fiu jucător. 

(n.r. - De ce acum şi nu la inceputul sezonului) Pentru simplul fapt că au fost altele condiţiile. Nu aş vrea să se speculeze că partea financiară a contat mai mult sau mai puţin. De asta am spus un singur cuvânt: condiţiile. Condiţiile sunt altele şi au fost acceptate şi de o parte şi de alta", a declarat Mirel Rădoi. 

Preşedintele Sorin Cârţu a intervenit referitor la negocierile cu Mirel Rădoi din urmă cu două luni: "Lipsa de comunicare între cele două părţi", a transmis scurt conducătorul. 

Mirel Rădoi: "Sunt un tip dificil, e greu de lucrat cu mine"

"A fost o ofertă după acel meci (n.r. - de retragere al lui Adrian Mutu, de pe Cluj Arena). Am primit oferta şi v-am spus. Nu a fost să fie. 

N-aş vrea să discutăm despre alte oferte, mai ales din România, pentru că nu vreau să creez o discuţie care nu-şi are rostul. Au fost anumite discuţii şi din România, şi din străinătate, unele nu s-au concretizat. 

Înţeleg că sunt un tip dificil, am condiţii, nu ştiu... E greu de lucrat cu mine, mă cunosc, pentru că văd că dacă şi familiei îi e greu să convieţuiască cu mine, înţeleg că şi altora le e greu să lucreze cu mine, dar astea sunt condiţiile mele. Mă bucur că cineva le-a acceptat", a mai spus Mirel Rădoi. 

Afla mai multe despre: mirel radoiuniversitatea craiovasorin cartu 

viewscnt
Articole similare