Manchester United a decis să rezilieze contractul de ambasador al lui Sir Alex Ferguson, legendarul manager al clubului între 1986 şi 2013, anunţă The Athletic.
Scoţianul, care a câştigat 38 de titluri, dintre care 13 în Premier League şi două în Liga Campionilor (1999, 2008), a fost numit ambasador global al clubului şi director de fotbal cu un salariu anual, la câteva luni după ce şi-a anunţat plecarea de pe banca „diavolilor roşii”.
Potrivit unui document datând din 2016, Ferguson a primit 2,16 milioane de lire sterline (2,6 milioane de euro) pentru serviciile sale, în cadrul unei înţelegeri care a durat mai mult de un deceniu (site-ul nu precizează dacă a fost vorba de o sumă forfetară sau de o sumă anuală).
De asemenea, scoţianul făcea încă parte din consiliul de administraţie al clubului, într-un rol evident neoficial, la fel ca Sir Bobby Charlton (înainte de moartea sa în 2023), fostul director executiv David Gill şi directorul neexecutiv Michael Edelson.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Decizia de a rezilia contractul lui Ferguson este legată de politica de reducere a costurilor dusă de INEOS, noul acţionar al clubului, şi de patronul acestuia, Sir Jim Ractliffe, care a achiziţionat o participaţie de 27,7% în club în februarie.
Sir Alex Ferguson demis din funcţie
Ferguson, în vârstă de 82 de ani, un spectator avid al meciurilor de pe teren propriu şi din deplasare ale echipei Manchester United din loja directorilor, ar fi fost primit marţi de Ratcliffe, fondatorul şi directorul general al INEOS, care i-ar fi explicat că clubul doreşte să reducă costurile.
Se pare că problema a fost soluţionată pe cale amiabilă, Ferguson rămâne director neexecutiv al clubului şi fiind întotdeauna binevenit să asiste la meciuri.
Familia Glazer, care rămâne acţionar majoritar, continuă să îi plătească lui Ferguson un salariu, considerând că o mare parte din valoarea clubului se datorează activităţii şi moştenirii lui Ferguson. Ratcliffe, care este responsabil de supravegherea operaţiunilor fotbalistice, comerciale şi operaţionale ale clubului, nu este de acord.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
El este angajat într-o politică de reduceri drastice ale cheltuielilor. În iulie, clubul şi-a anunţat intenţia de a reduce 250 de locuri de muncă.
- Citește și
- BREAKING | Liga 2 a rămas fără una dintre cele mai vechi echipe din competiţie. Clubul a intrat în faliment şi se retrage din campionat
- România U18, înfrângere la limită în faţa Turciei în ultimul meci din cadrul Turneului celor 4 Naţiuni
- Zeljko Kopic a numit motivul din spatele aducerii ultimului jucător ajuns la Dinamo: "L-am văzut, a trebuit să reacţionăm"
- ”Nişte rezultate remarcabile împotriva unor amărâţi”. Realitatea din spatele victoriilor la scor reuşite de România în Liga Naţiunilor
- Ce a făcut România U19 cu Spania, în ultimul meci al turneului de pregătire UEFA
- Lituania - România LIVE TEXT, ora 21:45, pe Orangesport.ro. Tricolorii lui Mircea Lucescu nu mai vor să aibă emoţiile din Ghencea cu lituanienii
Afla mai multe despre: sir alex ferguson, manchester united