După meciul în care a stabilit noi recorduri, Lionel Messi a intrat în vacanţă şi a transmis un mesaj suporterilor.
La cea mai recentă acţiune a Argentinei, fotbalistul legitimat la PSG a făcut meciuri ca în vremurile bune.
După ce a avut o prestaţie solidă cu Italia, în ”Finalissima”, una în care naţionala sud-americană s-a impus categoric, scor 3-0, Messi a dat cinci goluri în amicalul cu Estonia.
Messi a intrat în vacanţă. Ce a transmis argentinianul după ce a fost zmeu la naţională
Cu această ocazie, superstarul ce va împlini 35 de ani la sfârşitul lunii a atins noi borne istorice. Astfel, a mai şters din evoluţiile palide pe care le-a avut de-a lungul sezonului la PSG.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
După ce s-a distrat cu micuţa naţională baltică, Messi a transmis un mesaj fanilor prin care le-a mulţumit pentru suportul oferit. Deşi a intrat în vacanţă, fostul jucător de la Barcelona a dat asigurări acestora că se va întoarce mai puternic şi mai dornic de performanţă.
”Nu puteam încheia mai bine sezonul. Am câştigat 'Finalissima' şi acum am avut încă un meci de pregătire folositor în vederea Cupei Mondiale.
Vă mulţumesc, din nou, tuturor celor care au fost prezenţi la stadion şi celor care ne-au susţinut de la distanţă.
Acum ne vom odihni câteva zile şi vom reveni foarte curând! Vă îmbrăţişez”, a scris Lionel Messi.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
- Citește și
- După Messi şi Ronaldo, a venit rândul lui Neymar. Brazilianul, decisiv în amicalul cu Japonia
- Selecţionerul Bulgariei a demisionat după ruşinea istorică de pe teren propriu, 2-5! "Moral nu am dreptul să rămân"
- A câştigat Liga Campionilor cu Real Madrid, dar vrea la rivala Barcelona. Trădare nemaivăzută de ani buni în Spania