Presa din Spania anunţă că Lionel Messi, vedeta celor de la PSG, a decis ce va face din vară.
Lionel Messi a ajuns vara trecută în capitala Franţei, liber de contract, după ce a fost nevoit să plece de la FC Barcelona, club la care a crescut şi a petrecut cea mai mare a carierei de fotbalist.
Totuşi, acomodarea la formaţia pariziană nu a fost una deloc uşoară. Prestaţiile sale au fost de cele mai multe ori şterse, iar fanii PSG-ului şi presa franceză au reacţionat corespunzător.
Suporterii de pe Parc des Princes l-au huiduit după eliminarea din optimile UEFA Chaampions League, de Real Madrid, iar presa l-a ”taxat” la fiecare ocazie în care Balonul de Aur a dezamăgit în tricoul lui PSG.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Messi şi-a decis viitorul. Ce va face din vară argenitinianul, huiduit chiar de suporterii PSG-ului: ”Nu este obişnuit ca propriii fani să îi reproşeze lucruri”
La venirea sa, Messi a semnat un contract valabil două sezoane, iar presa spaniolă a anunţat că acesta este hotărât să-l ducă la capăt.
Deşi s-a speculat de multe ori că argentinianul va pleca la finalul actualului sezon, Messi vrea să-şi ducă la capăt înţelegerea cu parizienii, conform cotidianului catalan Mundo Deportivo.
”Messi e decis. În ciuda faptului că au existat multe speculaţii în acest sens, mai ales după eliminarea din Champions, mai are un an de contract şi vrea să îl îndeplinească.
De fapt, fotbalistul a fost surprins de zvonurile legate de viitorul său pentru că nu s-a gândit să plece anticipat de la Paris. A semnat până în iunie 2023 şi acordul e făcut.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Nici huiduielile din tribună după eliminarea cu Real Madrid nu l-au făcut să aibă îndoieli. Deşi nu este obişnuit ca propriii fani să îi reproşeze lucruri şi să nu fie pe placul lor, Messi înţelege frustrarea adusă de eliminare, când toate pronosticurile o dădeau pe PSG printre favorite la câştigarea trofeului”, anunţă jurnaliştii catalani.