Fostul internaţional german Mesut Özil, prieten apropiat al lui Recep Tayyip Erdogan şi retras din fotbal din 2023, a fost ales ca membru în Partidul Justiţiei şi Dezvoltării (AKP) al preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan.
Mesut Ozil a devenit membru al Consiliului Central de Decizie al AKP, partidul lui Erdogan
Fostul mijlocaş de la Real Madrid şi Arsenal, campion mondial în 2014 cu Germania, a devenit membru al Consiliului Central de Decizie al AKP în cadrul unui congres la Ankara, în timpul căruia Erdogan a fost reales pentru a noua oară la conducerea formaţiunii islamo-conservatoare aflată la putere din 2002.
Mesut Özil, care şi-a încheiat cariera la Istanbul cu Fenerbahçe şi apoi cu Istanbul Basaksehir, nu a făcut niciodată un secret din legăturile sale strânse cu autocratul pe vremea când era încă fotbalist. Sprijinul său pentru şeful statului turc a fost atât de mare, încât a fost chiar ales cavaler de onoare la nunta lui Mesut Özil cu o fostă Miss Turcia, Amine Gülse, în 2019.
Cariera fostului internaţional german a luat o întorsătură proastă cu un an înainte, după ce s-a pozat cu coechipierul său din Mannschaft, Ilkay Gündogan, tot de origine turcă, în compania preşedintelui Erdogan, aflat atunci în plină campanie de realegere. Fotografia a provocat controverse, Berlinul acuzând Ankara de represiune, şi l-a transformat pe Özil într-un ţap ispăşitor pentru extrema dreaptă germană.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Jucătorul, care a renunţat la paşaportul turc la vârsta majoratului şi a fost prezentat ca un simbol al Germaniei multiculturale, a părăsit Mannschaft imediat după aceea, acuzând Federaţia Germană de Fotbal de rasism.
Özil nu a mai îmbrăcat niciodată tricoul echipei naţionale germane, jucând ultima dată la Cupa Mondială din 2018, unde echipa a fost eliminată în faza grupelor.
- Citește și
- De pe podium, pe catwalk! Sabrina Voinea şi-a ales ţinuta pentru a defila: "Rochii cu pietre multe. Pantaloni, topuri, fuste"
- "Ar trebui să încep să marchez". Fotbalistul de la FCSB s-a uitat la cifrele pe care le are şi a dat verdictul
- Barcelona – Atletico Madrid | Bet Builder cu cotă peste 3.00 la Betano
- Vassaras rupe tăcerea despre penalty-ul cerut de Dinamo cu FCSB! Ce au discutat Istvan Kovacs şi arbitrii din camera VAR
- "Giovanni Becali era atunci impresarul meu". De ce i-a fost greu lui Iencsi când s-a transferat la echipa unde juca şi Gabriel Tamaş
- Jandarmeria a intrat serios în toată lumea după derby. 20 de sancţiuni uriaşe după FCSB - Dinamo în valoare de zeci de mii de lei
- ULTIMA ORĂ | "Mai vrea unul!". Încă un transfer la FCSB!? Gigi Becali a făcut anunţul
- Adi Mihalcea i-a găsit înlocuitor lui Jordan Gele! Unirea Slobozia a bătut palma cu atacantul trecut pe la CFR, Rapid sau Poli Iaşi
- LIVE VIDEO | Farul - Rapid, de la 20:00, pe Orangesport.ro. Echipele de start! Meci pentru play-off la Ovidiu
- Thibaut Courtois vrea să revină la naţionala Belgiei
- Mihai Rotaru, discurs fără perdea: "Dacă aveam arbitrajele FCSB sau U Cluj, Craiova avea 10 puncte avans de locul 2"
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: mezut ozil, mesut ozil politica