Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Mihai Stoichiţă, distrus de Florin Prunea: ”O să spun ceva în premieră, ceva care o să şocheze. Îi are pe toţi la mână din FRF”

Mihai Stoichiţă, distrus de Florin Prunea: ”O să spun ceva în premieră, ceva care o să şocheze. Îi are pe toţi la mână din FRF”

Echipa națională

Comentarii

Directorul tehnic din cadrul Federaţiei Române de Fotbal, Mihai Stoichiţă, a fost desfiinţat de fostul mare internaţional al României, Florin Prunea.

Naţionala României a terminat la egalitate cu Belarus, scor 0-0, pe stadionul Szusza Ferenc din Budapesta, în Grupa I de calificare la Campionatul European din 2024.

Deoarece meciul s-a disputat fără spectatori, s-au putut auzi foarte bine indicaţiile venite dinspre tribune, iar directorul tehnic al naţionalei României, Mihai Stoichiţă, a fost printre cei mai vocali susţinători ai ”tricolorilor”.

În urma partidei, oficialul de la Casa Fotbalului a intrat ”în gura” mai multor oameni de fotbal din România, fiind ţinta unor atacuri din partea lui Gică Popescu şi a lui Florin Prunea, foşti componenţi ai ”Generaţiei de Aur”.

Fostul mare portar al naţionalei României a reacţionat dur şi a avut un discurs tăios la adresa lui Mihai Stoichiţă.

”Stoichiţă a stat în tribună, alături de şefii FRF. Chiar nu se găseşte nimeni acolo care să-l tragă de mânecă şi să-l potolească. Să-i spună că ne facem de râs, cu indicaţiile pe care el le dă peste banca tehnică. E penibil şi jenant ce face. 

Rădoi a spus public că a fost deranjat, dar văd că Stoichiţă nu se opreşte. Sincer, mă mir că Edi Iordănescu acceptă aşa ceva. Îl ştiu un antrenor cu personalitate, care nu acceptă astfel de lucruri, dar n-a avut nicio reacţie pe acest subiect.

Face numai tâmpenii pe la loturile de juniori, cu selecţie impusă antrenorilor, acum văd că se bagă şi la echipa naţională mare, iar Burleanu stă lângă el şi nu-i zice nimic.

Ştiţi de ce? Pentru că Stoichiţă îi are pe toţi la mână din FRF. Pe Burleanu, pe Bodescu, pe Viş... Bine, pe Vişan, săracu, ce să-l ai la mână, că ăla e nevinovat total. 

Dacă Stoichiţă se apucă să vorbească despre tot ce ştie din interiorul FRF, sare în aer toată clădirea aia de la Casa Fotbalului. Explodează! 

Stoichiţă nici n-are ce să caute în acea funcţie. A fost un antrenor mediocru, nu-l recomandă nimic. E o funcţie în care trebuie să fie nume precum Mircea Lucescu, Loţi Boloni, Cornel Dinu. 

Stoichiţă ar vrea ca el să continue să sărăcească fotbalul românesc şi banii să se ducă la el în buzunar, iar noi, foştii internaţionali, să stăm să aplaudăm de pe margine.

Când a venit la FRF, Burleanu avea doar pardesiul de pe el, acum e milionar în euro, iar fotbalul românesc e sub limita existenţei. 

El, Stoichiţă, şi toţi de la FRF ar vrea ca ei să jecmănească de tot fotbalul românesc, iar noi, cei care am făcut ceva pentru echipa naţională, să avem pumnul în gură. Aşa ceva nu se va întâmpla. Nu-mi vor închide gura niciodată.

O să vă spun ceva în premieră. Ceva care o să vă şocheze. Oameni din FRF au mers la Burleanu să-i atragă atenţia privind porcăriile pe care Stoichiţă le face. 

E vorba despre Vlăduţ Munteanu, Marius Niculae. Burleanu i-a trimis la plimbare, pentru că, repet, Stoichiţă îl are şi pe el la mână.

Dacă aş fi vrut să fiu în FRF, acum chiar eram acolo fiindcă am avut pe masă ofertă din partea lui Burleanu. Mă acuză că am interese? 

Sunt mândru că am aceleaşi interese cu Gică Popescu, Dorinel Munteanu, Ilie Dumitrescu, Basarab Panduru. Toţi am văzut acelaşi lucru, toţi am avut acelaşi discurs, oare de ce? 

Oare de ce doar cei din Federaţie văd altfel fotbalul? Azi m-au oprit pe stradă doi oameni şi m-au întrebat aşa: de ce nu faceţi nimic, vouă, foştilor mari jucători, nu vă e ruşine cum a ajuns fotbalul românesc? 

Le-am răspuns că nu mai există nici o şansă. Pe Gică Popescu l-au băgat la puşcărie, pe Lupescu nu l-au vrut", a declarat Prunea, conform Gsp.

Imediat a venit şi replica lui Mihai Stoichiţă.

”Nu accept critici din partea lui Prunea, nu mă interesează. Este un om care are anumite interese, care probabil că este mânat de anumite interese împotriva Federaţiei Române de Fotbal şi cu asta basta, ce să ne mai ascundem", a replicat directorul tehnic de la FRF, potrivit Fanatik.

Afla mai multe despre: echipa nationalaflorin pruneamihai stoichitafrf 

viewscnt
Articole similare