Mircea Rednic a readus-o pe UTA pe linia de plutire. ”Puriul” a preluat formaţia arădeană în luna aprilie a anului trecut şi a salvat-o de la retrogradare după un baraj disputat contra Gloriei Buzău.
Odată cu venirea lui Mircea Rednic la Arad, UTA a trecut printr-o transformare radicală. Peste 30 de jucători au semnat cu ”Bătrâna Doamnă” în acest sezon şi deşi mulţi fani ai UTA-ei au fost reticienţi în privinţa lui Rednic, tehnicianul a doevedit că merită încrederea conducerii.
Mircea Rednic putea fi dat afară de la UTA! Ce clauză i-a fixat conducerea în contract
UTA a ratat la mustaţă play-off-ul Ligii 2, după o înfrângere cu Dinamo în ultima etapă a sezonului regular, însă arădenii nu au acuzat şocul şi s-au impus în ”thriller-ul” cu FC Voluntari.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Rednic a dezvăluit că are în contract o clauză prin care ar urma să fie demis în cazul în care echipa ar bifa cinci etape consecutive pe o poziţie retrogradabilă. În momentul de faţă, nici nu se pune problema ca această caluză să se activeze, dată fiind forma bună pe care o traversează UTA.
”Puriul” a mai spus că are o relaţie foarte bună cu Alexandru Meszar, cel care i-a acordat încredere deplină şi în momentele în care echipa nu avea rezultate.
În prima parte a sezonului, UTAa petrecut câteva etape bune în zona roşie a clasamentului, fără însă să coboare pe loc retrogradabil.
”În contract am o clauză în care dacă eram cinci etape pe loc de retrogradare, puteau să mă demită, iar în prima parte a campionatului cam pe acolo eram. Am avut un conducător care m-a susţinut şi îmi spunea: ”<<Domnul Rednic, avem încredere în dumneavoastră!>>
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
S-a format o nouă echipă şi majoritatea oamenilor din oraş au avut răbdare, cu toate că mai sunt câţiva ”Mourinho şi Capello” şi care mai sunt. Sunt oameni care îşi doresc foarte mult şi care trăiesc prin fotbal”, a spus Mircea Rednic la SPTFM.
- Citește și
- Un atacant columbian a murit la doar 24 de ani din cauza insuficienţei cardiace. El s-a prăbuşit la antrenament
- ”FCSB ia campionatul”. Daniel Opriţa, opinie despre lupta la titlu din România. Ce le lipseşte celor de la Rapid, Craiova, Farul şi CFR
- România U19, spre EURO 2024. Victorie dramatică în meciul cu Germania U19 de la Turul de Elită. Gol în minutul 90+3
- MM Stoica şi Basarab Panduru au sesizat problema echipei naţionale şi au propus o soluţie: ”De ce nu?” | EXCLUSIV
- A revenit Chiricheş. Cu fundaşul central căpitan, FCSB a remizat în amicalul cu o echipă din Liga 2
Afla mai multe despre: superligă, uta arad, mircea rednic, alexandru meszar