You are here:

MM Stoica s-a supărat pe impresarul fotbalistului dorit la FCSB, iar jucătorul a ajuns la Rapid! Anunţul oficial al giuleştenilor

MM Stoica s-a supărat pe impresarul fotbalistului dorit la FCSB, iar jucătorul a ajuns la Rapid! Anunţul oficial al giuleştenilorgalerie foto

FCSB

Comentarii

Rapid Bucureşti a anunţat transferul fundaşului central al Chindiei Târgovişte, Paul Iacob (25 de ani), care a fost la un pas de FCSB în iarnă.

Paul Iacob, transferat la Rapid Bucureşti

Echipa antrenată de Adrian Mutu şi-a întărit defensiva. Paul Iacob e fotbalistul Rapidului până în 2024 şi e unul dintre fundaşii centrali români care au progresat constant în ultimele sezoane. 

"Rapid a efectuat primul transfer al verii, pe Paul Iacob, fundaşul ce a evoluat în sezonul trecut pentru Chindia Târgovişte. Acesta a semnat un contract valabil pe doi ani, până în vara lui 2024. În vârstă de 25 de ani, Paul a crescut la Academia Hagi, debutând în Liga 1 pentru Viitorul Constanţa, în 2018, într-o partidă împotriva Concordiei. 

În ultimul sezon, Paul a jucat 37 de meciuri în tricoul Chindiei, fiind unul dintre cei mai buni jucători ai formaţiei târgoviştene. Iacob poate juca pe mai multe posturi, cel de fundaş central, mijlocaş la închidere, însă poate evolua şi ca fundaş stânga.

În palmares, noul fundaş al Rapidului are o Cupă şi o Supercupă ale României, ambele câştigate cu Viitorul Constanţa", a transmis clubul din Giuleşti. 

  • Crescut la juniorii lui Viitorul, Iacob a mai evoluat la următoarele echipe:  Gaz Metan, FC Braşov, ASA Tg. Mureş şi Dunărea Călăraşi.
  • În acest sezon, Paul Iacob a fost unul dintre jucătorii de bază ai Chindiei

De ce s-a supărat Mihai Stoica pe impresarul lui Paul Iacob

Deşi Gigi Becali s-a înţeles pentru transferul lui Paul Iacob în iarnă, mutarea a picat. Managerul general al FCSB, Mihai Stoica, a fost nemulţumit după ce impresarul Lucian Marinescu ar fi anunţat transferul lui Iacob la echipa din Berceni. Oficialul a considerat că agentul a pornit o licitaţie. 

"Da, s-a discutat despre Paul Iacob, dar nu cred că mai are niciun rost să discutăm că suntem interesaţi. Nu s-a aflat de la mine. Nu are talia lui Dawa, dar e interesant.

M-a deranjat că a apărut că-l vrem, că nu vreau licitaţii. Pentru mine, cel mai bun fundaş central din România e Planic, nu că l-am adus eu sau l-am văzut eu. Avea viteză, avea joc aerian, nu avea pasă lungă. Doar că lui Gigi nu i-a plăcut. Mulţi din fotbal zic că nu le-a plăcut. Mi-a plăcut, l-am văzut bun, aşa l-am văzut eu. În Israel el a jucat senzaţional şi e cotat bine acolo.

Căutăm alţii, nu e problemă. O să mă întâlnesc cu Lucian Marinescu, agentul lui Iacob, şi o să-i spun că nu... Sunt alte echipe în vară care caută, când devine liber", a declarat expertul Orange Sport, în urmă cu câteva luni. 

Afla mai multe despre: mihai stoicapaul iacob 

viewscnt
Articole similare