You are here:

Tricolorii au fost avertizaţi de Edi Iordănescu: "Am spus că sunt foarte atent, chiar rigid, pretenţios când vine vorba despre asta"

Tricolorii au fost avertizaţi de Edi Iordănescu: "Am spus că sunt foarte atent, chiar rigid, pretenţios când vine vorba despre asta"
Comentarii

Selecţionerul României, Edward Iordănescu, a prefaţat partida din deplasare cu Muntenegru, din Liga Naţiunilor. Printre altele, a avut un avertisment pentru tricolori şi a dorit să transmită un mesaj pentru jurnalişti şi fanii naţionalei.

Edi Iordănescu, înainte de Muntenegru - România

Aflat în faţa meciului Muntenegru - România, care are loc sâmbătă, de la 21:45, în Liga Naţiunilor, selecţionerul a anunţat ce vrea să vadă din partea tricolorilor în cele patru meciuri din grupă.

Iordănescu a recunoscut că a pretenţios în privinţa anumitor aspecte, care le-ar putea aduce neconvocarea anumitor jucător. 

"Anticipăm că o să fie meciuri de luptă, de uzură, e final de sezon şi nu e uşor. Vremea, clima apasă. Pentru toată lumea e la fel. E important cum gândim. Am analizat perspectiva punctelor şi pot spune că deşi gândim macro, nu vreau să mă hazaradez şi la final să fie punga mai goală decât ar trebui să fie. La fiecare joc trebuie să arătăm elemente care să nu mai dispară din naţională, atitudine, responsabilitate, concentrare, iar rezultatul final e efectul. Pentru a fi la EURO, contează punctele din campania de la EURO. Sigur, acum putem avea anumite avantaje în Liga Naţiunilor. Sunt sigur că suporterul român, că cei care analizează fotbalul şi sunt în fenomen pot analiza obiectiv. Trebuie să reconstruim ce am pierdut în timp. 

Am spus că sunt foarte atent, chiar rigid când vine vorba despre menetalitate, gândire, chiar pretenţios. Am încredere în grupul convocat, iar aşteptările mele sunt mari. Nu mai merge cu fotbal boem, avem nevoie de spirit, să fim echilibraţi. Trebuie să fim implicaţi în toate momentele jocului. Facem să creştem de aici, să ne ridicăm şi să mergem cu naţionala la un turneu final. Jucătorii care nu se implică, unde nu văd devotament pentru naţională, cu siguranţă voi fi mai atent când voi face convocările", a declarat Edi Iordănescu. 

Fiul fostului selecţioner a susţinut că rezultatul primează la naţională şi a lansat un apel înaintea primului meci din Liga Naţiunilor. 

"Eu văd o grupă echilibrată. Am făcut analiza adversarelor. Cine va reuşi să aibă continuitate, cine va greşi mai puţin, va avea succes. Fiecare echipă va pierde puncte. Selecţionerul Muntenegrului, care are tot respectul nostru, a rămas inlfuenţat de jocul nostru din Israel. Nu înseamnă că toate jocurile vor fi la fel. Avem minusurile noastre, dar vrem să fim pragmatici, eficienţi. Mă interesează rezultatul. Dacă naţionala va produce câteva rezultate bune, are capacitatea într-un timp scurt să-şi ridice nivelul. 

Vreau să transmit ceva în final. Sunt impresionat că aţi venit într-un număr mare alături de noi. Ştiu că vă faceţi meseria, ştiu în ce condiţii aţi călătorit. Nu vreau să sensibilizez pe nimeni. Vă rog să fiţi ciritici când merităm, dar aş vrea ca împreună să ne aducem aminte de această zi, de acest moment, drept un nou început pentru naţională", a mai spus Iordănescu junior. 

 

Afla mai multe despre: edi iordanescumuntenegru romania 

viewscnt
Articole similare