FCSB este tot mai aproape de revenirea în Ghencea. Vicecampioana României poate juca pe noua arenă chiar la derby-ul de sâmbătă cu Dinamo. FCSB şi Steaua sunt aproape de a bate palma pentru închirierea stadionului din Ghencea.
Vicecampioana României ar fi acceptat condiţiile reprezentanţilor Clubului Armatei, iar acum urmează ca cele două părţi să semneze actele pentru ca meciul FCSB - Dinamo, de sâmbătă, să se joace în Ghencea.
Principala problemă care stătea în calea unei eventuale înţelegeri între vicecampioana României si Steaua era reprezentată de garanţia cerută de CSA pentru eventualele cheltuieli în vederea refacerii suprafeţei de joc, în cazul în care aceasta ar fi distrusă.
După lungi discuţii, reprezentanţii Stelei au diminuat cu 25% pretenţiile, iar acum FCSB ar fi fost de acord cu implementarea unei garanţii de 750 de mii de euro în contractul dintre cele două părţi.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
”Ne fură identitatea”. Florin Talpan a răbufnit în momentul în care l-a văzut pe Argăseală la negocieri. ”Ce caută aştia aici?”
Conform paginii de Facebook ”Glasul Armatei”, Florin Talpan, juristul Stelei, a avut o reacţie dură în momentul în care oficialii ”militarilor” negociau ultimele detalii pentru închirierea Stadionului Steaua. Aceeaşi sursă relatează că, la negocieri au fost prezenţi Valeriu Argăseală, preşedintele FCSB-ului, dar şi vicepreşedintele Iulian Ghiorghişor şi avocatul Daniel Idita.
”Domnule comandant, ce caută ăştia aici? De ce staţi la masă cu ei? Domnule comandant, vă rog să nu semnaţi niciun contract. Nu este posibil să acceptaţi FCSB pe stadionul Steaua. FCSB ne fură identitatea, ne fură numele si istoria. Oamenii ăştia spun, zi de zi, că ei sunt Steaua. Noi îi primim în casa noastră?
Domnule comandant, FCSB se luptă în justiţie să anuleze toate mărcile noastre. Oamenii ăştia vor să distrugă clubul Steaua. Cum să îi primim în Ghencea? E clar că sunt de rea-credinţă. Nu vedeţi că nu respectă nicio decizie a Justitiei? Ne fură identitatea.
Ei spun în fiecare zi că sunt Steaua. Nu le pasă de lege, nu le pasă de Justitie, nu le pasă de nimic. Nu semnaţi contractul, domnule comandant!”, a spus Florin Talpan, citat de Glasul Armatei.
Aceeaşi sursă relatează că, Argăseală i-a reamintit juristului Stelei că stadionul a fost construit din bani publici.
Ionel Ganea l-a făcut praf pe Florin Talpan. ”Nu a moştenit nici armata, nici terenul de la mă-sa”
„E un lucru bun, bine că i-au dat lui Gigi să joace acolo. Doamne ajută! Să joace tot sezonul acolo. (n.r. clauza de un milion de euro) Nu ştiu ce clauză e asta. Păi şi naţionala când a jucat acolo au cerut un milion de euro? Păi, vedeţi.
Eu cred că îi lasă să joace, nu e terenul nici lui mă-sa lui Talpan, nici nu e primit moştenire de la mă-sa lui Talpan acolo, ăla vorbeşte de bani publici, tot ce e făcut acolo e făcut din bani publici. Talpan ăsta nu a moştenit nici terenul, nici clubul, nici armata de la mă-sa ca să comenteze atât. OK, ai problemele tale cu Gigi, ai probleme cu el, dar nu instiga tot timpul la ură, violenţă, ai probleme cu el, apără în linişte clubul.
Am înţeles că se luptă cu Gigi Becali, e ok, dar, măi omule, taci din gură. Până una alta, Gigi Becali a dat o grămadă de bani acolo, tuturor care sunt contra lui”, a spus Ionel Ganea pentru Sport.ro.
- Citește și
- Tot mai aproape de transferul verii. Bayern Munchen, lovitură decisivă în vederea aducerii lui Harry Kane
- Veste mare pentru fanii fotbalului din România! Bucureştiul candidează pentru organizarea finalei Europa League din 2026 sau 2027
- Sheriff Tiraspol - Farul, LIVE TEXT, de la 20:00, pe Orangesport.ro. ”Regele” a arestat ”Sheriff-ul” în prima manşă. Se califică ”marinarii”? Echipe probabile
- "E abuz în serviciu ce face Steaua". Un fost ministru îi ia partea lui Gigi Becali în războiul cu CSA | EXCLUSIV
- Cristiano Ronaldo l-a atacat pe Messi. ”Campionatul din Arabia Saudită e mai puternic decât cel din SUA”
- ”Oracolul” Mitică Dragomir nu i-a găsit loc lui Chiricheş în primul 11 al FCSB-ului. ”În locul cui să joace? Du-te, mă, de aici...”
- ”Anestezie şi terapie intensivă”. Basarab Panduru a ironizat alegerea lui Atanas Trică pentru numele de pe tricou. ”Îi face reclamă lui Arafat” | EXCLUSIV
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.