You are here:

Nico Schlotterbeck, jucătorul surpriză convocat de Hansi Flick pentru meciurile cu România şi Macedonia de Nord

Nico Schlotterbeck, jucătorul surpriză convocat de Hansi Flick pentru meciurile cu România şi Macedonia de Nord

Fotbal

Comentarii

Germania are nume grele pentru meciurile cu România şi Macedonia de Nord, dar şi jucători surpriză.

Unul dintre jucătorii surpriză este Nico Schlotterbeck, fundaşul în vârstă de 21 de ani, care joacă la SC Freiburg.

Cine este Nico Schlotterbeck

Crescut la Karlsruher şi Freiburg, Nico Schlotterbeck are 21 de ani şi a debutat în fotbalul mare pe 9 martie 2019.

Fundaşul central măsoară 1.91 m şi este nepotul fostului fotbalist Niels Scholotterbeck, care a jucat de asemenea fotbal profesionist la Freiburg. Mai mult, fratele său mai mare, Keven este jucător activ la Freiburg şi evoluează tot ca fundaş central.

Fost internaţional U18, U19, U20 şi U21 al Germaniei, Nico Schlotterbeck este cotat deja la 7.5 milioane de euro. În acest sezon a disputat 8 meciuri pentru Freiburg, dar nu a apucat încă să debuteze în naţionala mare a ţării sale.

Este descris de presa germană drept un fotbalist ”impunător în jocul aerian, cu capacitate de efort şi forţă în duelurile unu contra unu”. Mai mult, Nico Schlotterbeck este un fundaş de plasament şi suficient de rapid pentru înălţimea sa. Potrivit presei germane, de serviciile sale s-ar interesa deja Borussia Dortmund. 

Afla mai multe despre: nico schlotterbeck 

viewscnt
Articole similare