Calificarea Simonei Halep în semifinalele turneului de Grand Slam a stârnit reacţii şi din partea oamenilor din fotbalul românesc, o disciplină sportivă care a lăsat de dorit din punct de vedere al marilor performanţe.
Simona Halep, locul 18 mondial şi cap de serie 16, s-a calificat, miercuri, în semifinalele turneului de Grand Slam de la Wimbledon.
Românca a învins-o în sferturi pe americanca Amanda Anisimova, locul 25 mondial şi cap de serie 20, scor 6-2, 6-4.
În semifinale, Simona Halep o va întâlni pe jucătoarea Elena Rybakina (locul 23 WTA).
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
”Nu are doar cap, are şi tenis mai mult decât fetele astea”. Simona Halep, lăudată de Panduru şi Mihai Stoica: ”Poate să le bată la orice oră” | EXCLUSIV
Performanţa superbă a Simonei Halep a fost analizată şi de Basarab Panduru şi Mihai Stoica, doi dintre cei mai reprezentativi oameni din fotbalul românesc, ambii fiind prezenţi în studioul Orange Sport.
Basarab Panduru consideră că Halep poate triumfa din nou la Wimbledon. Ar fi al doilea succes al româncei pe iarba de la Londra după cel din 2019.
”Simona a avut momente mai puţin bune, cu Collins, cum o hăituia, la acel 2-0, a bătut-o, a alergat-o, acolo m-am întdoit de ce mai poate să facă.
Apreciez că reuşeşte să înţeleagă că trebuie să lase orice alt lucru deoparte şi să se concentreze doar pe tenis şi pe ce are de făcut.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Văd o altă Halep, care nu mai dă vina pe altcineva, tot timpul găsea scuze, ba fanii din tribune, ba anumite probleme fizice... acum ştie ce are de făcut.
Halep nu că nu are doar cap, are şi tenis mai mult decât fetele astea. Poate să bată la orice oră jucătoarele astea.
Mi-a plăcut cu Anisimova, chiar voiam să pariez pe ea că va câştiga turneul. Nu cred că o să aibă probleme nici cu Rybakina, că ea dă de multe ori mingea afară”, a declarat Panduru, la Orange Sport.
Mihai Stoica a apeciat şi el faptul că Simona Halep a ales să colaboreze cu antrenorul Patrick Mouratoglou.
”Un sportiv mare, care joacă la un nivel foarte mare de mulţi ani, trebuie să se bată cu rutina.
(n.r. Simona Halep) E de felicitat că a realizat că are nevoie de un antrenor mare. Fără un antrenor mare, niciun sportiv nu poate ajunge la cel mai înalt nivel. Sper din inimă să ajungă în finală şi să o câştige”, a completat şi Mihai Stoica.
- Citește și
- ”Sunt pregătită”. Simona Halep ştie ce are de făcut pentru a ajunge în finala Wimbledon: ”Dacă există o şansă să câştig acest turneu, voi profita”
- Cum a comentat Ion Ţiriac calificarea Simonei Halep în careul de aşi la Wimbledon. Motivul pentru care nu va merge la o eventuală finală a româncei
- Argint pentru ştafeta combinată a României de 4x100 m liber, la CE de nataţie pentru juniori. Este a treia medalie pentru David Popovici
Afla mai multe despre: simona halep, wimbledon