You are here:

Numele echipei pe care Adi Mutu a recunoscut că şi-ar dori să o antreneze: ”Am un vis ascuns acolo într-o noptieră”

Numele echipei pe care Adi Mutu a recunoscut că şi-ar dori să o antreneze: ”Am un vis ascuns acolo într-o noptieră”

Rapid

Comentarii

În cadrul unei conferinţe de presă organizate pentru anunţarea evenimentului la care are să participe Rapid, Adi Mutu (42 de ani) a răspuns mai multor întrebări şi a dezvăluit numele echipei pe care visează să aibă ocazia să o pregătească ”într-o zi”.

Marţi, Rapid a organizat o conferinţă de presă, prin care a anunţat ”triunghiularul” la care are să participe, pe Arena Naţională, împotriva celor de la Borussia Dortmund şi Fiorentina.

La acest eveniment, Adi Mutu îşi va întâlni fosta echipă, pe care a reprezentat-o timp de cinci ani, între 2006 şi 2011, perioadă în care a îmbrăcat tricoul violet de 143 de ori, marcând 69 de goluri.

La început de drum ca antrenor, Rapid este doar a doua echipă de club pe care o pregăteşte ”Briliantul”, după FC U Craiova, dar acesta deja are vise măreţe.

Adi Mutu a dezvăluit că speră că într-o zi va primi şanse de a o pregăti pe Fiorentina, echipă care i-a ”rămas în suflet”.

Numele echipei pe care Adi Mutu a recunoscut că şi-ar dori să o antreneze

”(n.r. cum aţi reacţionat când aţi aflat că veţi juca cu Fiorentina?) Bine, sunt încântat, bineînţeles, ştiţi că am aşa un vis ascuns acolo într-o noptieră, ca într-o zi să pot avea ocazia de a antrena această echipă, care îmi e foarte dragă, care mi-a rămas în suflet, am activat cinci ani acolo.

Mă bucur că îi întâlnesc, mă bucur că mă întâlnesc cu Vicenzo (n.r. Italiano), cu directorul sportiv, conducerea s-a schimbat. În general, am reacţionat bine, foarte încântat, de când începea să se contureze turneul ăsta cred că am primit peste 20 de telefoane de la toate radiourile şi tot ce înseamnă ştiri de fotbal din Firenze.

În următoarele zile probabil voi fi ocupat să le raspund şi italienilor şi o voi face cu mare plăcere, m-am simţit bine acolo şi în continuare sunt apreciat la Firenze”, a declarat Adi Mutu.

La momentul actual, Rapid se află pe locul trei în Liga 1, la opt puncte de liderul Farul, după 18 etape. Clubul giuleştean va împlini 100 de ani anul viitor şi speră să marcheze această aniversare cu un titlu.

Afla mai multe despre: adi mutu 

viewscnt
Articole similare