Continuă investiţiile la malul mării. Farul Constanţa se transformă după unirea cu Viitorul lui Gică Hagi, iar planul pe termen lung al dobrogenilor e impresionant. Clubul de tradiţie urmează să se mute în oraşul de baştină, în timp ce proiectul pus la cale la Ovidiu ar urma să rivalizeze cu ce se întâmplă în vestul Europei. În plus, bugetul va fi mare şi se doreşte ca echipa să joace constant în Europa.
Investiţie de 8 milioane de euro în academia lui Gică Hagi. "Vrem să ne comparăm cu cei din Europa"
Gică Hagi şi conducătorii Farului vor să treacă la nivelul următor şi continuă investiţiile. Academia de la Ovidiu se dezvoltă, iar proiectul o poate transforma într-o forţă pe Farul Constanţa, atât la nivel de copii şi juniori, dar şi la nivelul echipei de seniori.
„Avem în construcţie patru clădiri. În ele vor fi noul sediul administrative al clubului, un hotel pentru juniori, o cantină, cafenele, un centru de antrenament, o sală de fitness, un centru medical. Vom mai face un teren sintetic, ar trebui să fie gata în două săptămâni.”, a declarat vicepreşedintele Farului Constanţa, Tiberiu Curt, în emisiunea Realitatea locală, la Dobrogea TV.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Baza sportivă inaugurată acum mai bine de un deceniu se va extinde, în urma unei investiţii de milioane de euro: „Avem în plan încă opt terenuri, în următorii ani. Este o investiţie de circa 8 milioane de euro. Vrem să facem nu cea mai mare şi cea mai frumoasă bază din România, ci vrem să ne comparăm cu cei din Europa.”, a adăugat Tibi Curt.
Momentan, suprafaţa bazei este de 7 ha şi cuprinde stadionul principal, cu o capacitate de 4,500 de locuri, 7 terenuri secundare de fotbal, birouri, hotel, vestiare şi o varietate de corpuri cu funcţii specifice. În ultimii ani, de la Ovidiu au plecat mulţi fotbalişti spre echipele din Liga 1 sau din străinătate, dar şi spre naţionalele României.
Foto: Actuala bază de la Ovidiu se extinde
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Farul se mută de la Ovidiu la Constanţa când va fi gata noul stadion
Momentan, Farul joacă meciurile de acasă pe stadionul din Ovidiu, în locul Viitorului, dar prima echipă va reveni în Constanţa când noua arenă va fi gata. Baza de antrenament a clubului va rămâne la Ovidiu, iar meciurile oficiale ale Farului vor avea loc în oraşul de baştină.
În august, Gică Hagi şi Gică Popescu s-au întâlnit cu autorităţile şi au analizat proiectul propus pentru noul complex din Constanţa. Arena ar urma să aibă 18.000 de locuri şi va fi gata peste trei ani.
Buget mai mare la Farul Constanţa şi prezenţe constante în competiţiile europene
Sursa citată a anunţat şi strategia clubului la care principalii finanţatori sunt Gică Hagi şi Ciprian Marica. După ce şi-au unit forţele, la Farul a fost propus un plan sportiv pe cinci ani.
El cuprinde un buget anual mare, care să-i permită echipei să producă performanţe şi prezenţe constante în competiţiile europene. Farul nu vrea să facă doar act de prezenţă, ci să-şi lase amprenta asupra competiţiei.
Tiberiu Curt a detaliat şi proiectul anunţat de Farul în urmă cu câteva luni. Clubul vrea să devină până în 2030 neutru din punct de vedere ecologic, iar în acest sens va face paşi importanţi.
"Avem un proiect pe fonduri europene pentru un parc de panouri fotovoltaice, astfel încât să ne reducem consumul de energie din metode tradiţionale. Cred că în următoarea perioadă o să derulăm un proiect în colaborare ci unul în partenerii noştri, BMW, prin care vom avea toate maşinile electrice. ENEL va face nişte puncte de încărcare. Ne gândim să instalăm unul şi pentru suporterii care vor veni la stadion.”, a mai vicepreşedintele Farului.
În acest sezon, clubul are şanse mari de calificare în play-off-ul Ligii 1. Cu Hagi pe bancă, echipa e pe locul şase în Liga 1, cu 24 de puncte, iar în ultima etapă a învins-o pe Universitatea Craiova.
- Citește și
- Iuliu Mureşan, cuvinte grele pentru Rednic şi jucătorii săi după o nouă înfrângere: ”Suntem jenanţi atât ca joc, cât şi ca atitudine”
- Ciprian Tătăruşanu, cel mai bun om de pe teren în derby-ul Milan - Inter! Ce notă i-au acordat italienii
- Fotbalistul de la Dinamo care ia în calcul revenirea la naţională, deşi n-a mai jucat de patru ani sub tricolor: "Selecţionerul decide"
Afla mai multe despre: gica hagi, farul constanta, ciprian marica, stadion nou farul constanta