Edi Iordănescu a devenit selecţionerul României, dar lucrurile puteau să stea cu totul diferit.
Fostul antrenor de la FCSB a mărturisit că înainte de a accepta oferta Federaţiei Române de Fotbal de a-i lua locul lui Mirel Rădoi, a avut o propunere şi din Arabia Saudită.
Aceasta era mult mai avantajoasă din punct de vedere fianciar, iar negocierile erau foarte avansate.
Totuşi, refuzul celorlalţi tehnicieni, în primul rând al lui Ladislau Boloni, de a da curs ofertelor de la Federaţie, oficialii de la Casa Fotbalului au revenit asupra variantei Edi Iordănescu.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
În momentul respectiv, Edi Iordănescu a mărturisit că a declinat propunerea venită din zona Golfului şi a acceptat postul de selecţioner al echipei naţionale a României.
Edi Iordănescu, despre oferta pe care a refuzat-o înainte de a veni la echipa naţională
"E o bucurie, o mândrie. Nu ascund că la sfârşitul anului trecut au fost primele contacte. După, lucrurile au intrat în impas. Federaţia a spus public şi a spus că discută şi cu alţi antrenori şi avea de unde să aleagă.
Când contactele n-au mai fost cele aşteptate, m-am repoziţionat şi mărturisesc că eram plecat cu un picior şi jumătate pentru un alt contract.
Când Federaţia a revenit, mi-am arătat toată deschiderea şi am venit cu energie şi entuziasm. Putem creşte nivelul naţionalei şi să devenim din nou competitivi, să revenim la un turneu final. Orice antrenor îşi doreşte să fie prima opţiune, iar acolo unde am fost, am fost prima opţiune. În Grecia am refuzat, în Arabia Saudită aveam chiar un acord, lipsea o semnătură.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
- Citește și
- FOTO | Prima competiţie oficială la care a apărut Shuai Peng după scandalul generat în China! A participat alături de un nume important din sport
- Cum poate avea succes Gigi Becali cu FCSB: "Aşa ar câştiga lejer campionatul şi ar face o figură frumoasă în Europa"
- "Este, mă. Uite, ne-au băgat salariul!". Momentul în care Marius Şumudică a simţit că s-a terminat la Yeni Malatyaspor
Afla mai multe despre: edi iordanescu, echipa nationala