Marţi, Inter a anunţat că a ajuns la un acord cu Simone Inzaghi pentru prelungirea contractului său.
Acord între Inter şi Simeone Inzaghi
Antrenorul echipei Inter Milano, Simone Inzaghi, în vârstă de 46 de ani, şi-a prelungit contractul cu un an până în iunie 2024, a anunţat, marţi, clubul italian.
"Inter are plăcerea să anunţe reînnoirea contractului lui Simone Inzaghi până în 2024”, a anunţat clubul pe site-ul său oficial.
Ajuns în urmă cu un an pe banca lui Inter, în locul lui Antonio Conte, Inzaghi a câştigat două trofee în primul său sezon: Cupa Italiei şi Supercupa Italiei, ambele câştigate în detrimentul lui Juventus Torino.
Dar în Serie A a trebuit să se mulţumească doar cu locul doi, fiind învinsă în sprintul final de AC Milan.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Înainte de Inter, Inzaghi a antrenat-o cinci ani pe Lazio (2016 - 2021), club la care şi-a petrecut cea mai mare parte a carierei ca jucător.
- Citește și
- MM Stoica îi dă peste nas lui Gigi Becali: ”Vă daţi seama cu ce probleme mă confrunt de ani de zile. De ce trebuie să facă asta?” | VIDEO EXCLUSIV
- VIDEO | Gestul lui Gigi Becali care l-a amuzat pe Joyskim Dawa! Reacţie incredibilă a patronului FCSB-ului după a fost întrebat dacă îl va înlocui pe Toni Petrea
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: simeone inzaghi