Florin Andone (29 de ani) a părăsit-o într-un final pe Brighton, după patru ani grei în care a fost legitimat la clubul britanic. În noaptea de joi spre vineri, noua sa echipă a anunţat oficial venirea atacantului român, liber de contract.
Transferat de Brighton în vara lui 2018, existau speranţe că Florin Andone îşi poate dovedi calităţile în Premier League şi poate deveni atacantul de care are disperată nevoie echipa naţională.
Din păcate, la patru anu după transfer, jucătorul de 29 de ani este mai departe de a îmbrăca tricoul României decât aproape oricând în cariera sa.
Florin Andone nu a mai jucat fotbal regulat din sezonul 2018/2019, iar, realizând că nu va reuşi să îl vândă, Brighton s-a decis să renunţe la acesta liber de contract.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Despărţirea a fost confirmată oficial de ”pescăruşi” joi seara, antrenorul echipei din Premier League transmiţându-i un mesaj jucătorului cu 25 de meciuri la naţională.
”Florin a fost un bun profesionist, însă a avut parte de unele accidentări dificile. A muncit însă din greu pentru a reveni la cel mai bun nivel.
Acum vrea să joace regulat, dar nu îi putem oferi această oportunitate. Având în vedere acest lucru, am ajuns la un acord care se potriveşte tuturor părţilor.
În numele tuturor celor din club, aş dori să-i mulţumesc pentru eforturile depuse şi să-i urez toate cele bune pentru viitor”, a spus antrenorul Graham Potter, pentru site-ul clubului.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Florin Andone a semnat cu noua echipă
La scurt timp după ce a fost confirmată plecarea sa, noua echipă a lui Florin Andone a anunţat transferul atacantului român.
Jucătorul de 29 de ani a semnat oficial cu Las Palmas, din LaLiga2, formaţie din capitala insulei Gran Canaria.
Florin Andone, nuevo jugador de la UD Las Palmas. https://t.co/Ssw6WGmbe9#LaUniónHaceLasPalmas pic.twitter.com/StuyfQgLh6
— UD Las Palmas (@UDLP_Oficial) September 1, 2022
După trei etape din noul sezon, echipa iberică ocupă poziţia a doua în eşalonul secund, iar promovarea este obiectivul setat în actuala stagiune.
După ce reuşise să ajungă în LaLiga în 2015 şi să se menţină acolo trei sezoane, Las Palmas a fost afectată de probleme financiare, iar echipa a retrogradat.
După ce a prins barajul în ultima stagiune, dar a ratat promovarea, Las Palmas ţinteşte revenirea în LaLiga în acest sezon, cu Florin Andone în fruntea atacului.
Atacantul ar mai fi fost dorit şi de Rapid în această vară.
- Citește și
- ”Avem o mare problemă”. Becali, sumă uriaşă de transfer plătită! Rezolvă bătaia de cap a FCSB-ului: ”E un jucător care ne va ajuta” | EXCLUSIV
- ”Te transferi la FCSB?” Reacţia sinceră a lui Dan Nistor
- Rapid şi U Craiova, la masa tratativelor. Mutu vrea un jucător din Bănie, pe care oltenii au plătit 500.000 de euro!
Afla mai multe despre: florin andone