Steaua a reuşit să semneze un nou contract de sponsorizare, cu unul dintre cei mai cunoscuţi producători de medicamente din România.
George Ogăraru continuă să atragă sponsori la Academia Steaua. Şeful centrului de copii şi juniori a reuşit să aducă 5 sponsori în ultimul an, o performanţă pentru nivelul fotbalului din România.
Ultima companie intrată în acest grup de parteneri este unul dintre cei mai mari producători de medicamente din România.
Un nou sponsor important pentru academia Steaua: o companie producătoare de medicamente
Fost director al secţiei de fotbal a Stelei, George Ogăraru se ocupă în prezent de academia clubului, unde rezultatele încep să apară.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Deşi acest sezon este primul în care echipele de juniori ale Stelei au jucat în Liga Elitelor U16, U17 şi U19, ele sunt printre cele mai bune din seriile lor şi au reuşit calificarea în play-off.
În paralel, George Ogăraru se ocupă şi de atragerea de noi sponsori pentru academia Stelei, dar şi pentru echipa de seniori.
Fostul fundaş al lui Ajax Amsterdam a anunţat că a reuşit să bată palma cu o nouă companie importantă din România, care va susţine grupele de copii şi juniori.
Este vorba despre Fiterman Pharma, unul dintre cei mai mari producători de dispozitive medicale, suplimente alimentare şi dermatocosmetice din România.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
”Sunt bucuros că am reuşit să atragem alături de noi un nou sponsor foarte important pentru dezvoltarea academiei de fotbal a Steaua Bucuresti. Astfel, juniorii noştri vor beneficia de suplimentele nutritive necesare unei dezvoltări fizice armonioase, care să răspundă nevoilor sportului pe care aceştia îl practică cu atât de multă pasiune.
Aşadar, Fiterman Pharma devine al 5-lea sponsor al academiei Steaua Bucuresti care se alătură proiectului nostru în mai puţin de 1 an. Bine ai venit în familia Steaua, Fiterman Pharma”, a fost mesajul lui George Ogăraru.
Deţinută de familia Fiterman, din Iaşi, compania a fost înfiinţată în 1995 şi în tot acest timp şi-a făcut tot mai mult loc în piaţa de profil. Anul trecut, Fiterman Farma a avut o cifră de afaceri de aproape 40 de milioane de euro, în creştere cu 36% faţă de 2019.
Interesant este că Farul Constanţa şi Steaua sunt singurele cluburi din România care au reuşit să atragă sponsori pentru echipele de juniori.
- Citește și
- "A depăşit de mult linia roşie!". Dumitru Dragomir, intervenţie în scandalul Prunea - Lupu: "Ca să fiu corect, are dreptate" | EXCLUSIV
- Răsturnare de situaţie! Zidane a refuzat Manchester United, dar semnează cu o echipă de top: "A fost contactat!"
- Gabi Torje, distrus după o nouă înfrângere a lui Dinamo! ”Psihic, suntem sub nivelul mării!”
Afla mai multe despre: steaua