You are here:

OFICIAL | L-a transferat pe Friday, înaintea meciului de Saturday. FC Botoşani, mutare de ultimă oră

OFICIAL | L-a transferat pe Friday, înaintea meciului de Saturday. FC Botoşani, mutare de ultimă oră

Superliga

Comentarii

FC Botoşani a reuşit să facă un transfer interesant şi să aducă un mijlocaş tânăr, în vârstă de 20 de ani.

FC Botoşani a anunţat, vineri, că a obţinut serviciile mijlocaşului nigerian Adams Friday.

Născut în 2002, fotbalistul a mai evoluat la FDC Vista (Rusia) şi FC Noah (Armenia).

“Mult succes, Adams Friday, şi să ai parte de o perioadă cât mai frumoasă alături de noi, plină de reuşite!”, a menţionat clubul FC Botoşani pe Facebook.

Cotat la 150.000 de euro de site-urile de specialitate, Adams Friday este un mijlocaş dreapta nigerian, care în sezonul în care a evoluat în Armenia a bifat 35 de meciuri, două goluri şi o pasă decisivă.

Iar acum vine la FC Botoşani, o echipă care a început sezonul competiţional din Superliga României cu un eşec, 1-2 cu FC Voluntari, dar a avut evoluţii din ce în ce mai consistente.

Au venit mai apoi şi primele puncte, obţinute în urma a două remize, cu Petrolul, pe teren propriu (1-1), şi în deplasare, la Rapid (2-2).

Iar în etapa viitoare, FC Botoşani urmează să dea piept cu U Craiova 1948, echipă încă fără vreun punct acumulat în acest sezon în Superliga României.

Meciul acesta, din runda a patra, este programat sâmbătă, 5 august, de la ora 18:30, pe Orange Sport 1 şi Orangesport.ro.

Afla mai multe despre: botosaniadam fridaysuperliga 

viewscnt
Articole similare