Sorin Cârţu, preşedintele onorific al Universităţii Craiova, a reacţionat după înfrângerea echipei sale din deplasare, de pe terenul celor de la Levski Sofia, scor 0-1, în turul doi preliminar UEFA Champions League.
Bulgarii au atacat încă din startul meciului de la Sofia, punând presiune pe apărarea craioveană, iar în minutul 8 au deschis scorul. Centrare a lui Serginho, în careu, de unde căpitanul gazdelor, Kristian Dimitrov, a înscris cu o lovitură de cap.
Carlos Mora a ratat în minutul 14, când a şutat peste poartă, dar bulgarii au reluat atacurile şi Laurenţiu Popescu a respins greu şutul din afara careului expediat de Aldair, în minutul 24.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Mekvabishvili a trimis peste poartă în minutul 37, pentru ca georgianul să rateze o mare şansă în minutul 46. Portarul Popescu l-a blocat pe Oko-Flex, două minute mai târziu, iar gazdele au înscris în minutul 58, prin Everton Bala.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Golul a fost anulat din cauza unei poziţii de ofsaid şi oltenii au trecut pe lângă egalare în minutul 73, prin Nsimba. Samuel Teles a ratat ultima ocazie a meciului, în al doilea minut al prelungirilor, şi Levski Sofia - Universitatea Craiova s-a terminat 1-0, calificarea urmând să se decidă la Craiova.
Sorin Cârţu nu-şi pierde speranţa după rezultatul negativ înregistrat de echipa pregătită de portughezul Filipe Coelho, ci este entuziasmat pentru returul care va avea loc pe "Ion Oblemenco".
Sorin Cârţu: "Trebuie să ne mobilizăm"
"Aşa sunt meciurile la momentul ăsta, pe timpul ăsta, meciuri oficiale fără să fie un anumit ritm. Vine şi meciul cu Dinamo, returul, va fi din ce în ce mai bine. Ei au ocazia aia când scoate Popică, dar înainte e ocazia lui Anzor. Puteam să echilibrăm situaţia acolo. E o chestie de şansă să scapi.
Eu am spus-o de la început că vor fi meciuri foarte grele, ceea ce s-a întâmplat astă seară nu trebuie să fie vreo mare surpriză. Rezultatul, sigur, toţi cei care suntem cu Universitatea Craiova ne doream să fie un rezultat pozitiv. Trebuie să ne mobilizăm, să analizăm ceea ce s-a întâmplat.
Va fi nebunie. Şi la ei a fost, doar că o să fie invers. Stadion arhiplin care va încuraja echipa, va fi un imbold puternic pentru jucători. La meciul cu Dinamo se va gândi la fel cum s-a gândit la meciul cu UTA.
(n.r. O vedeţi pe Levski favorită la calificare?) Nu, se joacă. Nu sunt cu procentele, 60, 70, nu ştiu cât pentru noi. Un meci de calificare poate fi influenţat de foarte multe lucruri, de momente, de conjunctura jocului, vreo eliminare, un henţ, un autogol. Sunt multe care se pot întâmpla.", a declarat oficialul Universităţii Craiova, la Prima Sport.
- Citește și
- Expertul a expus marea problemă a celor de la Levski după înfrângerea Craiovei, la Sofia: "O echipă rudimentară"
- OFICIAL | FCSB, două transferuri într-o singură zi! Fotbalistul dorit şi de Rapid sau U Cluj a semnat: "Mult succes"
- La show-ul de la finala Cupei Mondiale, dansatorii Shakirei au purtat ţinute create de o româncă
- Cristiano Bergodi a confirmat "marea lovitură" a celor de la U Cluj: "Bravo lui!". 3.000.000Є, suma de transfer
- OFICIAL | FCSB a realizat al patrulea transfer al verii! Va fi în lot la meciul cu FK Auda: "Bine ai venit"
- Rivala FCSB-ului a încercat să-l transfere pe noul fundaş al "roş-albaştrilor": "Au ajuns înaintea noastră"
- OFICIAL | Phil Foden şi-a decis viitorul! Unde a semnat starul crescut de Manchester City
- VIDEO | Danny Armstrong i-a pus "gând rău" Universităţii Craiova înaintea primului duel direct al sezonului: "Nu vor avea viaţă uşoară"
- Nelu Varga a ieşit la atac după ce Iuliu Mureşan a demisionat de la CFR Cluj: "La bine, toţi sunt la miere. Când e ploaie, nu ştiu cum să fugă"
Afla mai multe despre: universitatea craiova, uefa champions league, levski sofia







